Acasă Actualitate Stadionul „Dan Păltinişanu” se va demola doar după semnarea contractul de finanțare...

Stadionul „Dan Păltinişanu” se va demola doar după semnarea contractul de finanțare pentru execuția unui nou stadion

DISTRIBUIȚI
polii stadion

Poli-urile timişorene, una de Liga 2, una deja de Liga 3, se vor putea bate în continuare pe titlul de cea mai „adevărată” şi vor putea cere în continuare să joace pe stadionul „Dan Păltinişanu”. Acesta nu devine istorie prea repede, a anunţat Călin Dobra, şeful CJ Timiş, în plenul de consiliu de joi. Până nu se semnează un contract de execuţie nu se va trece la demolarea arenei care e pericol public în mare parte. Mai sunt oricum o grămadă de acte de întocmit până o asemenea operţiune să devină realitate.

„Au fost clarificate toate problemele patrimoniale și sper ca la următoarea ședință să facem demersurile pentru ceea ce înseamnă preluarea de către CNI a acestei investiții. Dar, stadionul se va putea închiria și în perioada următoare. Pe lângă faptul că aduce un venit constant, suntem un sprijin pentru activitatea sportivă și culturală care se mai poate desfășura pe stadion. Este greu de spus acum când va fi demolat, pentru că sunt foarte multe proceduri și nu vom demara demolarea stadionului până când nu vom avea contractul de finanțare pentru execuție semnat pentru construcția noului stadion”, a declarat Călin Dobra.

Consiliul Judeţean Timiş a adoptat joi o hotărâre prin care au fost actualizate informaţiile tehnice,respectiv „modificarea suprafeței în cartea funciară a parcelei cu nr top 14164/1, 14166/1,14165/1,14167/1, înscrisă în CF nr.406735, pe care se află amplasat Stadionul Dan Păltinișanu, imobil aparținând domeniului public al Judeţului Timiş”, se spune în denumirea hotărârii. „Așa cum rezultă din Memoriu tehnic suprafața reală măsurată a parcelei cu nr. top. 14164/1, 14166/1, 14165/1, 14167/1, înscrisă în CF nr. 406735, Timișoara este de 57.950 mp și nu de 55.423 mp, rezultând un plus de 2.527 mp, astfel încât este necesară emiterea unei Hotărârii a Consiliului Județean Timiș în vederea actualizării informațiilor tehnice, conform documentației cadastrale”, se spune în proiectul adoptat.

Vă reamintim că exact înaintea alegerilor europarlamentare la Timişoara s-a prezentat vicepremierul Vasile Daniel Suciu a venit la Timişoara să anunţe un nou stadion pentru Timişoara. Aceasta nu s-a realizat, evident, la acea oră el spunând că proiectul ar fi blocat şi din cauza unei părţi din terenul de sub tribune, care ar fi al primăriei, care nu doreşte să-l cedeze atât de uşor, pentru realizarea investiţiei.

Comentarii

comentarii