Acasă Economic Strada Cloşca din municipiul Timişoara va fi modernizată cu 14 milioane de...

Strada Cloşca din municipiul Timişoara va fi modernizată cu 14 milioane de lei

DISTRIBUIȚI

Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului, a semnat vineri, 26 august, la Timişoara, contractul de finanţare pentru proiectul Modernizarea Străzii Cloşca şi extinderea acesteia la 4 benzi – sector Bulevardul Cetăţii – Strada Ovidiu Balea. 

Proiectul îşi propune îmbunătăţirea infrastructurii publice urbane din municipiul Timişoara, în vederea stimulării dezvoltării socio-economice durabile şi a creşterii calităţii vieţii locuitorilor din această zonă prin modernizarea şi extinderea la 4 benzi a străzii Cloşca, situată în partea de NV a municipiului Timişoara pe traseul drumului naţional DN59, pe sectorul Bulevardul Cetăţii – strada Ovidiu Balea, asigurând legătura cu comuna Săcălaz, respectiv Republica Serbia pe ruta Jimbolia. Va fi reamenajat carosabilul şi trotuarele, se vor construi piste pentru biciclişti şi se va amenaja o zonă verde, urmărindu-se reducerea timpului necesar parcurgerii drumului cu 18,71% şi creşterea numărului de biciclişti cu 10%. Valoarea totală a proiectului, care se va derula pe parcursul a 16 de luni, este de 14.039.993,22 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 10.867.480,19 lei.

 

Comentarii

comentarii