Acasă Administraţie Strategie de dezvoltare a zonelor sărace din Lugoj

Strategie de dezvoltare a zonelor sărace din Lugoj

DISTRIBUIȚI

Municipalitatea lugojeană implementează, în această perioadă, proiectul “Dezvoltare locală plasată în responsabilitatea comunității din Municipiul Lugoj, printr-o abordare integrată și multisectorială – STRICT – Strategie Responsabilitate Comunitate”. Proiectul este finanțat prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 și are ca obiectiv crearea unei structuri “plasate sub responsabilitatea comunității”, care să ajute la creșterea capacității de colaborare la nivel teritorial în scopul elaborării strategiei de dezvoltare locală (SDL) prin care să fie redus numărul de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitățile marginalizate din municipiul Lugoj, devenind astfel un promotor al dezvoltării durabile din zonă. În cadrul proiectului a fost înființat Grupul de Acțiune Locală (GAL), care are ca scop implementarea măsurilor din cadrul Strategiei de Dezvoltare Locală, pentru promovarea drepturilor și îmbunătățirea condițiilor de viață, îmbunătățirea calității serviciilor, infrastructurii, atragerea fondurilor europene pentru finanțarea investițiilor necesare realizării acestora, dar și inițiative de cooperare și dezvoltare de parteneriate care să promoveze potențialul zonei, împreună cu membrii comunității. Valoarea fondurilor care pot fi atrase ajunge la circa 7 milioane de euro, bani care pot contribui în mod substanțial la dezvoltarea celor trei zone sărace din Lugoj: zona 1 – Măguri, zona 2 – Herendești – Bocșei; zona 3 – Castela – Balta Lată.

 

 

 

Comentarii

comentarii