Acasă Cultura Street Delivery Timişoara: trei zile în care arta se mută în stradă

Street Delivery Timişoara: trei zile în care arta se mută în stradă

DISTRIBUIȚI

Pentru al şasele an la rând, strada Mercy din Timişoara va fi ocupată, timp de trei zile, de muzică, teatru, film, literatură, dans, pictură, fotografie, de artă, în general, şi de iubitorii ei. De vineri, 15 iunie, până duminică, 17 iunie, Fundaţia Cărtureşti lansează invitaţia la „Experienţe” – tema din acest an a Festivalului Street Delivery.

Pe parcursul festivalului, cei care vor ajunge pe strada Mercy vor avea ocazia să se bucure de ateliere care mai de care, filme documentare unul şi unul, premiate la Festivalul Internaţional de Film Documentar Astra – Sibiu, guerrilla tango – tango în stradă, dans contemporan, teatru de la Hooleelogans, poezie în stradă, de la Iv cel naiv, sonorizată de Ovidiu Zimcea şi de invitaţii săi, în cadrul proiectului ambiental Basme, şi concerte la ceas de seară. Vineri, 15 iunie, de la 18.30, în ceainăria Cărtureşti Mercy, cei prezenţi vor putea petrece alături de trupa „byron” o după-amiază „Live Overground”, în care se va sta la poveşti, se vor face poze, se vor da autografe, se vor proiecta secvenţe din DVD-ul „Live Underground” şi se vor interpreta câteva piese unplugged, înaintea concertului care va avea loc în aceeaşi seară, în Life Pub. Stike Tm va fi cel care va trece la alt registru şi la alt mediu – strada Mercy şi va preda scena celor de la Anonim TM – Dudu şi MC Tina, iar trupa TAPS va avea grijă ca cei prezenţi la evenimentul de vineri să plece cu gândul la concertele de sâmbătă. Ovidiu Zimcea deschide cea de-a doua seară de Street Delivery, ca suport muzical pentru poeziile lui Iv cel naiv, iar cei de la Rubik’s Cube vor fi sursă de inspiraţie pentru cei prezenţi şi vor pregăti sunetele pentru trupa indie rock The Amsterdams. Ziua de duminică este rezervată unuia dintre cei mai originali artişti de muzică electronică de la noi – Brazda lui Novac şi trupei timişorene PNAL – cu al său stil nedefinit, o combinaţie de drum and bass şi breakbeat, o muzică rock cu synth-uri – care va încheia festivalul Street Delivery Timişoara, ediţia a VI-a. Street Delivery Timişoara este un eveniment propus şi organizat de Fundaţia Cărtureşti, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara, în cadrul conceptului Timişoara – Open Art City / Timişoara – Oraş Deschis al Artelor. Programul complet al festivalului și alte detalii se găsesc pe pagina de Facebook a evenimentului, www.facebook.com/StreetDelivery.

 

Comentarii

comentarii