Acasă Actualitate Studenţii timişoreni – revoltaţi de amnezia lui Funeriu

Studenţii timişoreni – revoltaţi de amnezia lui Funeriu

DISTRIBUIȚI

Studenţii din Universitatea de Vest şi Universitatea Politehnica au protestat joi, împotriva ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, care nu vrea, în ruptul capului, să adopte statutul studentului. Deşi trebuia să o facă de acum câteva luni. Actul ar fi trebuit să intre în vigoare acum opt luni, iar Funeriu a promis iniţial că-l va adopta. Apoi s-a răzgândit. Proteste similare au avut loc în toate centrele universitare din ţară.

Vor să-şi ştie drepturile

Studenţii timişoreni au împărţit banderole albastre şi au lipit stickere cu mesaje la mişto. Protestatarii au afişat pe clădirea UVT un banner de culoare albastră, pe care au scris “Studenţi fără drepturi”. În ţările din UE, studenţii au un statut ce stabileşte exact drepturile lor. E mai greu să faci abuzuri dacă omul ştie care îi sunt drepturile. Uitaţi-vă cum au fost trataţi studenţii în ultimii ani, cu câtă nepăsare şi cu câtă condescendenţă Vrem să ştim exact care ne sunt drepturile”, a spus unul dintre participanţii la protest, aprobat zgomotos de colegi. „Ministrul Daniel Funeriu nu a aprobat statutul studentului. A uitat că a promis, acum opt luni, că va face acest lucru. Acest statut ar fi trebuit adoptat imediat după adoptarea Legii educaţiei naţionale, dar până acum nimeni de la minister nu a ridicat vreun deget. Am ales albastrul ca şi culoare a protestului nostru pentru că atunci când moare cineva tânăr se pune un steag albastru”, susţine Anca Babeţ, preşedintele Organizaţiei Studenţilor din Universitatea de Vest.  Protestul de la Universitatea de Vest a început în jurul orei 10. Două ore mai târziu au protestat şi colegii lor de la Universitatea “Politehnica” din Timişoara. Aceştia au semnat liste împotriva ministrului Funeriu şi au lipit afişe în care îşi cereau drepturile.
 

Comentarii

comentarii