Subprefectul de Timiș, Sorin Ionescu, a criticat dur modul în care primarul Timișoarei, Dominic Fritz prezintă renovările efectuate la unele școli timișorene. Ani de zile director la Colegiul Bănățean, Ionescu abordează problema unei săli de sport de la liceul respectiv, unde primarul spusese că reabilitase spațiul după ce fusese ani de zile abandonat.
Dominic Fritz a anunțat că sala de sport de la Colegiul Național Bănățean este gata să-i primească pe elevi, după ce de ani întregi a stat abandonată. De asmenea, pe lista renovărilor sunt menționate un teren de fotbal și o sală de sport la Liceul Sportiv „Banatul”, respectiv terenul de sport de la C.D. Loga.
”Sunt o parte din lucrările pe care le-am realizat împreună cu directorii școlilor și echipa de la Administrația pentru Educație și Sănătate a Primăriei. Le mulțumesc pentru sprijin. În 2023 am alocat 11 milioane lei pentru reparații, pentru ca cei mici să învețe și să facă sport în condiții mai bune. Continuăm să investim în educație. Atât în centru, cât și în cartiere”, a spus Fritz.
Anunțul despre spațiul abandonat de la Colegiul Național Bănățean a stârnit o reacție categorică din partea actualului subprefect de Timiș, Sorin Ionescu. El a fost director ani buni de zile chiar la școala amintită.
”Sistemul educațional din Timișoara merită mai mult decât spoială! Exact același lucru îl spuneam și anul trecut pe vremea aceasta, când administrația locală ieșea public să informeze că s-a vopsit un gard și reparat o alee iar școala poate să înceapă.
Să zugrăvești un beci nu înseamnă că ai renovat o sală de sport. Pozele laudative nu fac mai ușoară trecerea prin iarnă a elevilor și nici nu aduc transformări majore în infrastructura școlară din Timișoara. Nu poți să vii să te lauzi că în 4 luni de zile ai zugrăvit 4 pereți în vederea pregătirii anului școlar ce va începe în câteva zile.
Dacă ne referim doar la un liceu anume, îl anunț pe domnul primar că sunt lucruri mult mai importante așteptate de către comunitatea Colegiului Național Bănățean. Spațiile sunt supraaglomerate, nu există o sală de sport adecvată și este mare nevoie de laboratoare care să poată fi utilizate de către profesori și elevi. Știu că astfel de probleme nerezolvate au și alte unități de învățământ din Timișoara. Administrația locală ar trebui să deschidă ochii și să conștientizeze că, din păcate, în multe școli, fără efortul părinților nu ar fi condiții decente de desfășurare a cursurilor educaționale”, a fost reacția lui Ionescu.