Acasă Actualitate Sute de credincioși au fost prezenți la slujba de Înviere 2021, de...

Sute de credincioși au fost prezenți la slujba de Înviere 2021, de la Episcopia Caransebeșului

DISTRIBUIȚI

Sute de credincioși au fost prezenți și la slujba de Înviere, de la Episcopia Caransebeșului, sâmbătă, la miezul nopții, bucuroși că pot asculta cuvântul de învățătură al PS episcop Lucian și mesajul divin Veniți de luați lumină!

Oamenii au încercat să păstreze cât au putut de bine regulile anti-COVID!

Bucuria a fost mare și în rândul credincioșilor din Caraș Severin, fiindcă au avut ocazia să primească Sfânta Lumină adusă tocmai de la Sfântul Mormânt din Ierusalim și să o ducă în casele loc pentru a le purifica.

”Praznicul Învierii lui Hristos devine și praznicul Învierii noastre, El fiind începătură a învierii celor adormiți, și de aceea sărbătoarea de astăzi rămâne praznicul central din cursul anului bisericesc și din cursul vieții noastre pe acest pământ.  În jurul acestei realități duhovnicești supreme, gravitează toate celelalte praznice, iar prin Învierea lui Hristos avem un sens în această lume, nu trăim în zadar, ci avem libertatea deplină pe care ne-o dăruiește exclusiv iubirea veșnică a lui Dumnezeu pentru lumea chemată la lumină, înnoire, nemurire și fericire. Căci nimeni dintre noi nu trăiește pentru sine și nimeni nu moare pentru sine. Că dacă trăim, pentru Domnul trăim, și dacă murim, pentru Domnul murim. Deci și dacă trăim, și dacă murim, ai Domnului suntem. Căci pentru aceasta a murit și a înviat Hristos, ca să stăpânească și peste morți și peste vii”, a fost o parte a mesajului PS Lucian.

Comentarii

comentarii