Plutonier major Nicolae Bocâncă, Subofiţer Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul, a explicat că jandarmii au depistat un bărbat, în vârstă de 45 de ani care conducea un tractor cu remorcă, în care se aflau arborii tăiaţi. Au fost identificate şi măsurate buturugile, după care s-a întocmit un proces-verbal de luare în custodie a materialului lemnos de către lucrătorul silvic din zonă, iar drujba şi uneltele folosite au fost ridicate în vederea confiscării.
Lemnul din specia carpen, tăiat ilegal, în cantitate de 6,2 metri cubi, a fost măsurat de către inspectorul silvic, prejudiciul creat ridicându-se la peste 1200 lei. Persoana depistată este cercetată în continuare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere ilegală de arbori.
Comentarii
comentarii