Acasă Eveniment Tânăr, acuzat de tentativă de omor, după ce a provocat intenționat un...

Tânăr, acuzat de tentativă de omor, după ce a provocat intenționat un accident rutier, vrând să se sinucidă

DISTRIBUIȚI

Un lugojean este acuzat de tentativă de omor după ce a provocat intenționat un accident rutier. Tânărul, care în 2022 avea 19 ani, a intrat cu mașina intenționat într-un autoturism. Procurorii timișoreni au preluat dosarul de la colegii lor din Lugoj și acum au anunțat că au finalizat cercetările, scrie lugojinfo.ro.

„În data de 24.01.2022, în jurul orei 15:00, pe fondul unor discuții contradictorii cu tatăl său și cu intenția declarată de a se sinucide, inculpatul, în timp ce conducea un autoturism cu viteză excesivă și cu încălcarea normelor legale referitoare la depășirea altor autovehicule pe DN6, din direcția Caransebeș către Timișoara, la intrarea în sensul giratoriu pe autostrada A6 (unde viteza este limitată la 30 km/h, iar sensurile de mers sunt despărțite de linie dublă continuă), a intrat în coliziune cu partea din spate a unui alt autoturism, ce se deplasa în aceeași direcție și în care se aflau persoanele vătămate. Astfel, în urma impactului dintre cele două autoturisme, autoturismul în care se aflau persoanele vătămate a fost proiectat peste scuarul sensului giratoriu menționat, s-a rostogolit în aer, timp în care una dintre persoanele vătămate a căzut din acesta, după care autoturismul, în cădere, a lovit balustrada despărțitoare din metal amplasată pe marginea drumului și apoi s-a oprit într-un canal betonat de colectare a apei spre stația de distribuție de carburanți OMV Petrom, în afara părții carosabile a sensului giratoriu. În urma evenimentului rutier, persoanele vătămate au suferit vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 40 de zile de îngrijiri medicale, 30 de zile de îngrijiri medicale, respectiv 110 zile de îngrijiri medicale și viața a fost pusă în primejdie pentru persoana vătămată care a căzut din autoturism”, au anunțat magistrații timișoreni.

Comentarii

comentarii