Acasă Economic Târg de cariere pentru personalul medical

Târg de cariere pentru personalul medical

DISTRIBUIȚI

Târgul de cariere, educaţie, servicii şi produse pentru profesioniştii din domeniul sanitar din Europa „Cariere în Alb” va fi prezent în această toamnă în 17 oraşe din România, Bulgaria, Ungaria şi Slovacia.

 Prin această ediţie, „Cariere în Alb” – Green edition îşi propune să sprijine lumea să devină un loc mai bun, motivându-şi vizitatorii şi partenerii prin workshopuri şi conferinţe informative pe tema reciclării şi protejării mediului înconjurător. Evenimentul se va desfăşura până pe 20 noiembrie, în cele mai importante oraşe universitare din domeniul medical din Europa, Timişoara fiind gazda târgului pe 11 noiembrie. Organizatorii, în baza experienţei de până acum şi a analizei de piaţă pe care au realizat-o, estimează că în această toamnă târgul va fi vizitat de peste 25.000 de profesionişti din domeniul medical. Anul acesta ofertele de locuri de muncă vin din Marea Britanie, Ţările Nordice, Franţa, Belgia şi Germania pentru medici generalişti, internişti, farmacişti, medici pentru anestezie terapie intensivă, pentru cardiologi, pediatri, asistenţi medicali. Iniţiată de o echipă de tineri studenţi şi absolvenţi de medicină, ideea târgului „Careers in White” a pornit în 2008 iar întreg proiectul a demarat cu prima ediţie în toamna anului 2009. Conceptul de „Careers in White” s-a dezvoltat pe ideea promovării programelor educaţionale şi a ofertelor de locuri de muncă ce vin să susţină cadrele medicale în dezvoltarea carierei şi în evoluţia lor profesională, şi nu exclusiv în găsirea unui loc de muncă. În numai doi ani, „Careers in White” a evoluat semnificativ, organizând peste 30 de evenimente până în vara anului 2011, fiind prezent în peste 20 de oraşe din România, Bulgaria şi Ungaria. Târgul „Cariere în Alb” reuneşte peste 20 de expozanţi, care oferă un total de aproximativ 8.000 de locuri de muncă în întreaga Europă, oferte de educaţie, servicii şi produse pentru profesioniştii din domeniul medical. Ideea organizării acestui eveniment a pornit de la dorinţa de informare şi deschidere a pieţei locurilor de muncă în domeniul medical din România.

Comentarii

comentarii