Acasă Actualitate Taximetriştii lugojeni vor fi verificaţi

Taximetriştii lugojeni vor fi verificaţi

DISTRIBUIȚI

Controlul-anunţat va avea loc în zilele de 12 şi 13 mai
Serviciului Tehnic din cadrul Primăriei Lugoj, în colaborare cu reprezentanţi ai Poliţiei şi ai Administraţiei Finanţelor Publice din localitate, vor desfăşura, în zilele de 12 şi 13 mai, începând cu ora 10, un control în rândul taximetriştilor lugojeni, privind activitatea de transport persoane în regim taxi. În acest sens, după cum a anunţat Primăria Lugoj, au fost transmise adrese dispeceratelor care îşi desfăşoară activitatea pe raza municipiului, solicitându-se informarea colaboratorilor acestora că, în zilele şi la ora stabilită, toate persoanele fizice autorizate şi întreprinderile familiale care practică această activitate trebuie să fie prezente pe platoul din faţa Stadionului Municipal. Prin acest control se urmăreşte verificarea tuturor documentelor care stau la baza valabilităţii autorizaţiei, precum modul în care sunt echipate autovehiculele care desfăşoară activitate de transport persoane în regim taxi.

Comentarii

comentarii