Acasă Cultura Teatrul Maghiar din Timişoara participă la cel mai important festival de teatru...

Teatrul Maghiar din Timişoara participă la cel mai important festival de teatru din Franţa

DISTRIBUIȚI

În perioada 8-19 iulie, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara va participa la cea de-a 65-a ediţie a Festivalul de Teatru de la Avignon. Trupa teatrului va pune în scenă spectacolul de păpuşi nonverbal „Zián & Kopik”, în secţiunea „Off” a festivalului. Fondat în 1947, de către Jean Vilar, festivalul este cel mai prestigios eveniment teatral din Franţa şi unul din cele mai importante din lume. În fiecare an, în luna iulie, Avignon devine un oraş-teatru, transformându-şi  moştenirea arhitecturală în variate locaţii de reprezentaţie, grandioase şi extraordinare, în care sosesc zeci de mii de iubitori ai teatrului de toate vârstele. În jurul festivalului s-a dezvoltat un spaţiu teatral mai spontan, „inventat” în 1963 de André Benedetto, devenind cu timpul cel mai important târg de teatru din Europa. La ora actuală, peste 100 de locuri stau la dispoziţia trupelor şi companiilor independente şi a instituţiilor teatrale din Franţa şi din lumea întreagă, unele ingenios transformate, pentru a putea primi diverse forme de spectacol. Este unul dintre cele mai mari festivaluri de companii independente din lume, prin bogăţie şi diversitate. Producţia montată de Palocsay Kisó Kata pune accentul pe protecţia mediului şi respectarea naturii. Spectacolul va fi jucat în fiecare dimineaţă, între 8 şi 19 iulie, de la ora 10.00, în sala Teatrului Atelier 44, a anunţat Katona Mihály, secretarul PR al Teatrului Maghiar.
 

Comentarii

comentarii