Acasă Cultura Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara sărbătorește Ziua Culturii Naționale cu spectacolul...

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara sărbătorește Ziua Culturii Naționale cu spectacolul Eminescu

DISTRIBUIȚI

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara sărbătorește Ziua Culturii Naționale luni, 15 ianuarie 2024, de la ora 19, la Sala 2, într-o întâlnire de excepție cu spiritul celui care a pus istoria și memoria noastră în cuvinte – Mihai Eminescu, în cadrul evenimentului Ziua Culturii prin Cultură, în cadrul căruia toate instituțiile din subordinea Ministerului Culturii își prezintă programul aniversar.

Astfel, cu ocazia Zilei culturii naționale, Teatrul Național din Timișoara prezintă spectacolul Eminescu.

Spectacolul recompune traseul spiritual, emoțional și intelectual al poetului, prin fragmente din  poezia, proza și publicistica sa, reflectând, astfel, versurile eminesciene în lumina puternicei lor teatralități, ca voce a spațiului identitar românesc și, totodată, ancorând gândirea filosofică eminesciană în marile curente de gândire europene.

Distribuția spectacolului reunește trei apreciați actori ai Teatrului Național din Timișoara – Ana Maria Cojocaru, Cătălin Ursu și Cristian Szekeres. Scenariul și regia artistică sunt semnate de Mihaela Lichiardopol, spațiul scenografic aparține Gabrielei Strugaru-Popa, video și sound designul sunt create de Sebastian Hamburger, iar light-designul este semnat de Florian Putere.

„Pentru că toate acestea / Trebuiau să poarte un nume”, România a dat Culturii sale naționale chipul și numele lui Mihai Eminescu. Mihai Eminescu înseamnă limba română, înseamnă identitate, istorie și memorie.

Incandescent, pătimaș, poetul răzbate de dincolo de simbol. Iar de dincolo de poet, își face drum Omul. În această întâlnire fundamentală dintre spirit și emoție se conturează harta unui destin: destinul unui om care, prin arta sa, ne-a călăuzit pe drumul propriei noastre culturi și al propriei noastre limbi.

Spectacolul Eminescu, dedicat Zilei Culturii Naționale, se înscrie în seria evenimentelor organizate de Ministerul Culturii. Prin înscrierea la adresa de email office@tntm.ro, primii 50 de spectatori vor primi gratuit locuri la spectacol”, este mesajul Teatruli Națonal Mihai Eminescu Timișoara.

Biletele sunt disponibile la agenția de bilete „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 (marți – duminică, între orele 11 – 19, tel. 0256 201 117) sau online pe www.tntm.ro.

 

 

Comentarii

comentarii