Acasă Eveniment Telescaun și zăpadă artificială la Crivaia

Telescaun și zăpadă artificială la Crivaia

DISTRIBUIȚI

Veste bună anul are:   

Cunoscutul om de afaceri reșițean, fondator, printre altele, a deja popularei mărci de paste făinoase Monte Banato, Ioan Popa, s-a ținut de cuvânt. Decis, de mai mulți ani, să impună în turistica arie Crivaia din Caraș-Severin standarde moderne de turism, Nelu Popa a inaugurat nu demult, chiar dacă nu oficial, primul telescaun din zonă. O instalație care face legătura pe cablu între stațiunile Crivaia și Semenic, spre deliciul schiorilor, dar nu numai al alor, pentru că o ascensiune cu telescaunul în aerul tare al munților e întotdeauna un prilej de bucurie. Noua instalație de telescaun este urmarea unui parteneriat între Casa Baraj SRL şi Consiliul Local Văliug. În această afacere, autoritățile locale din comuna de la poalele Semenicului au venit cu două hectare de teren, iar Casa Baraj cu o investiţie de peste 450.000 de euro. Traseul pe care îl parcurge telescaunul are o lungime de 670 de metri şi o capacitate de 1.200 de persoane pe oră, în timp ce lungimea pârtiei de schi este de 800 de metri, iar diferenţa de nivel ajunge la 110 metri. Pârtia este dotată cu instalaţie de zăpadă artificială, compusă dintr-o staţie de pompe şi cinci tunuri de zăpadă, după un model suedez. Pârtia este amenajată pe versantul nordic al culmii ce coboară de pe Semenic. În zona Casei Baraj există peste 600 de locuri de cazare în hotelurile şi pensiunile de la Văliug şi Crivaia, iar transportul din Reşiţa va fi gratuit, începând cu 6 ianuarie, anul viitor. În fiecare sâmbătă dimineaţa, de la 8 şi 8.30, de la Kaufland vor porni două autobuze spre Casa Baraj, cu oprire la Gara Reşiţa Nord, pentru a prelua eventualii schiori veniţi cu trenul. Nu se percep bani nici pentru schiuri, săniuţe, plăci ori snowmobile. Apoi, pe bază de ski-pass, autobuzele vor circula din oră în oră pe relaţia Văliug-Semenic. „Semenicul devine astfel primul areal schiabil din România în care doi operatori au convenit ca un abonament să fie valabil pentru patru pârtii: Goznuţa, Crucea de Brazi, Slalom uriaş şi Casa Baraj“, spune Nelu Popa, alintat de mai toată lumea “Nelu Tăiţelu”. Telescaunul de la Casa Baraj reprezintă, considerăm, cea mai importantă investiţie exclusiv privată în turismul din această parte a judeţului. Inaugurarea oficială a instalației și a facilităților de zăpadă artificială ar putea avea loc, potrivit lui Ioan Popa, în luna ianuarie 2012.
 

Comentarii

comentarii