Era născut în 16 iulie 1940 și se bucura de vara sa, în fiecare an, la fel. Tiberiu Ceia, vocea Banatului, dintr-o familie bănățeano-ardeleană, spunea: ” Io mi-s din Caraș șî din Bihor”. A plecat dintre noi în martie, anul acesta, dar vocea sa nu va pleca niciodată. ”Frumoasă vecina noastră”, cântarea iubită de toți bănățenii, și nu numai, era din sufletul său minunat de artist, anima sute de oameni la o petrecere, și zeci de mii, la o emisiune de televiziune.
Tiberiu Ceia era un generos, iubitor al frumosului, avea un umor fin, puterea sa de analiză a portretului uman era inconfundabilă.
În vremea cireșelor, adesea, cu ani de zile în urmă, îl însoțeam prin piețele Timișoarei. Nu putea trece neobservat. Niciodată. Lumea îl striga: ”Domnul Tibi!”… iar vânzătorii de cireșe nu doreau să ia banii… El insista de fiecare dată, iar ei, cu lacrimi de bucurie, spuneau: ”Domnul Ceia, vă rugăm să luați cireșele, vi le dăm de drag, vă iubim mult! Așa frumos ne cântați!”
Avea un râs unic. Râdea cu poftă, cum rar mai auzim în jurul nostru… Râsul sănătos al lui Tibi Ceia era molipsitor. În preajma lui, râdeam cu lacrimi. Umorul său scotea la iveală momente și trăsături ale unor întâmplări pe care, altfel, nu le-aș fi văzut așa…
Șirul cântecelor sale, al discurilor, premiilor, difuzărilor, emisiunilor radio și tv, toate sunt dovada activității unui artist autentic. A fost cetățean de onoare al Timișoarei! Să nu uităm asta! A avut funcții în lumea folclorului și în TVR Timișoara, dar el era mereu Tiberiu Ceia, nu făcea fală trecătoare din funcțiile (și) mai trecătoare!
Ar fi împlinit 83 de ani, în 16 iulie, dar sufletul său avea poate 23 de ani, cel mult 33, dar asta ar fi fost vârsta lui Hristos.
Era frumos! Unul dintre marile sale atuuri era frumusețea naturală, hrănită de un suflet frumos, din spatele feței și a ochilor săi vii.
Acest mic portret este doar o mângâiere de pană ce zboară în vânt… El merită mult mai mult!
Să te odihnești în pace, dragă Tiberiu Ceia!
