Glorie decăzută ?
Transportul de pasageri pe apă decurgea atât de bine, încât a cunoscut un vârf de până la 500.000 de pasageri, în anul 1944. Begheiul făcea legătură cu Europa Centrală şi de Vest, iar mărfurile grele puteau fi transportate până la Rotterdam.
.jpg "titu bojin")
Are lungimea de 44 kilometri numai pe teritoriul ţării noastre, până la graniţa cu Serbia şi a reprezentat cândva mândria Timişoarei. Lungimea pe teritoriul ţării vecine este de 72 kilometri. Adesea era comparat cu râul Sena, care taie inima Parisului. Canalul Bega a devenit atât de cunoscut la nivel naţional, încât atunci când este utilizată expresia “oraşul de pe Bega”, imediat omul ştie că e vorba de oraşul Timişoara. Cândva, vapoarele circulau pe aici până în Germania. Din păcate, regimul comunist l-a ignorat în totalitate, iar rezultatul se vede. Grosimea mâlului de pe fundul apei ajunge şi până la 1 metru, iar adâncimea pe unele locuri este extrem de mică, în afara oraşului.
Primăria Timişoara, în colaborare cu Direcţia Apelor Banat şi cu societatea civilă, încearcă să-i redea importanţa turistică şi de agrement de altă dată şi a organizat deja a doua ediţia a Festivalului Bega Bulevard. Mai mult, DAB a demarat lucrările de decolmatare a canalului Bega, pentru a-l face navigabil, dar, din nefericre, după cum se ştie, din cauza crizei economice, se va amâna finalizarea proiectului, din cauza lipsei banilor. Şenalul Bega a fost primul canal navigabil construit în România şi poate redeveni navigabil, dacă va fi decolmatat. Pentru majoritatea timişorenilor, Bega a însemnat un mic titlu de glorie şi, chiar dacă nu era unul dintre râurile interioare de o deosebită importanţă, avea o calitate unică – era singurul navigabil, iar Timişoara avea port.
În anul 1732, pe canalul Bega circula primul vapor, până la Pancevo
Istoricii susţin că, în perioada 1716 – 1778, Timişoara şi întreg Banatul s-au aflat sub administraţie imperială. Pentru dezvoltarea economică şi rentabilizarea provinciei bănăţene, prioritar era desecarea mlaştinilor care făceau aerul nesănătos şi apa nepotabilă, precum şi găsirea unor soluţii optime de transport a lemnelor şi a produselor agricole. Pentru realizarea acestor obiective s-a impus canalizarea râului Bega. Conform istoricilor, primul care a demarat canalizarea Begăi a fost generalul de cavalerie Claudius Florimund Mercy, numit guvernatorul Banatului Timişan, la recomandarea prinţului Eugeniu de Savoya. În anul 1728, Mercy a pus în aplicare planul de desecare a mocirlelor, regularizarea cursului apelor şi canalizarea râului Bega. Construirea canalului a început de lângă Făget, până în apropiere de Timişoara, de unde se deschideau patru canale mai mici, cu ecluze, în direcţia suburbiei Fabric, pentru a alimenta morile de apă, a deservi fabricile şi a asigura navigaţia în vederea transportului lemnelor de foc, a celor de construcţie şi a sării. Râul Bega a devenit navigabil, iar oraşul cetate Timişoara a beneficiat de aprovizionarea cu o bună apă potabilă. În noiembrie 1732, circula deja primul vapor până la Pancevo, dar din cauza dificultăţilor de navigare, în special a numeroaselor praguri de nisip, traseul a fost abandonat.
În perioada 1735 – 1754, s-a construit o nouă variantă de canal, mai la sud, între Timişoara şi Klek. Noul traseu a fost mult mai drept şi favorabil navigaţiei, însă depindea mult de nivelul apei, al cărei debit oscila constant între extreme.
În anul 1739, inginerul Maximilian Fremaunt a continuat canalizarea şi a intervenit cu diguri pentru regularizarea cursului Begheiului. Ca urmare, Timişoara beneficia enorm de reducerea riscului de inundaţii, dar mai ales de uscarea mlaştinilor din împrejurimi.
În 1758, din cauza debitelor foarte mari ale apei, Fremaut a început construcţia interconexiunii Timiş-Bega. Prin realizarea acestui proiect, apa Timişului putea fi dirijată, la nevoie în canal, astfel încât acesta să fie totdeauna navigabil, iar, dacă s-ar fi adunat prea multă apă pentru navigaţie, precum şi în eventualitatea pericolului de inundare a oraşului Timişoara, surplusul de apă putea fi dirijat, la rândul său, în Timiş, prin intermediul ecluzei şi a canalului de 8 km, construit la Topolovăţ.
Prin intermediul canalului, Timişoara a beneficiat până la construirea căii ferate (1957) de singura cale de legătură cu Europa Centrală şi de Vest, astfel încât mărfurile grele puteau fi transportate până la Rotterdam.
În 1872, toate societăţile de regularizare a râurilor existente pe teritoriul comitatelor Timiş şi Torontal s-au reunit în „Societatea de regularizare a văii Timiş – Bega”. Scopul propus a fost regularizarea unitară a tuturor apelor din acest bazin, pentru preîntâmpinarea inundaţiilor.
În perioada 1901 – 1916, canalul navigabil Bega a fost dotat cu instalaţii moderne (ecluze), ce se găsesc şi în prezent în funcţiune, iar în Timişoara a fost pusă în funcţiune prima hidrocentrală din ţară.
Amenajarea Begheiului a continuat, chiar şi la începutul secolului XX şi a cunoscut o dezvoltare considerabilă, prin modernizarea ecluzelor, reconstrucţia digurilor şi consolidarea malurilor.
Transportul de pasageri pe canal decurgea atât de bine, încât a cunoscut un vârf de până la 500.000 de pasageri în anul 1944, însă după această perioadă traficul a început să sufere. În 1945, au fost scoase din albia canalului podurile din Timişoara şi Otelec, distruse de bombardamentele din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar după anul 1958 traficul suferea şi mai grav din cauza războiului, de aceea, în acest an, transportul de mărfuri a încetat. După 1967, navele de pasageri au fost retrase.
După Revoluţia din 1989 şi căderea comunismului, redeschiderea canalului pentru navigaţie a revenit în discuţie, însă autorităţile de atunci nu dispuneau de fondurile necesare pentru dragarea canalului si reluarea navigaţiei, deoarece, pe fundul, apei mâlul era destul de gros. Cu timpul, după 20 de ani, adâncimea apei s-a micşorat şi mai mult. Dacă în zona oraşului, apa are şi 3 metri, în afara oraşului ajunge chiar la un metru.
În anul 2000, pe canalul Bega mai naviga doar vasul “Şoimul”, care făcea curse de agrement de la debarcaderul din Parcul Copiilor şi până la Podul de Fier, vasul “Pelican”, folosit atât ca terasă, cât şi ca vas de agrement. Pelican poate naviga de la Timişoara până la Ecluza nr. 1, şi vasul “Lugojel 1”, ce aparţine DAB Timişoara şi este folosit ca şalupă de intervenţie.
Decolmatarea Begheiului şi criza economică
“Astăzi suntem în faţa unui nou început. O serie de instituţii importante (DAB, Primăria Municipiului Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş) sunt implicate în reabilitarea şi revitalizarea canalului, atât în ceea ce priveşte redeschiderea transportului de agrement, a circulaţiei vaporaşelor, cât şi includerea acestui obiectiv în circuitul turistic şi, de ce nu, şi economic. E un vis mai vechi al meu, ca râul Bega să redevină navigabil”, a subliniat Titu Bojin, directoul DAB.
În anul 2002, cu sprijinul guvernului olandez, s-a elaborat primul studiu de fezabilitate, privind reabilitarea canalului Bega, studiu ce vizează şi redeschiderea traficului pe partea română. Un studiu similar fost efectuat şi de partea sârbă şi a fost finalizat în 2004.
Scopul reabilitării este de a reda canalului secţiunea, folosinţele şi aspectul iniţial. Studiul are în vedere şi redeschiderea traficului de pasageri şi de agrement pe întreg canalul, de la Timişoara până la vărsarea în râul Tisa, pe teritoriul Serbiei.
Scopul final al acestui studiu a fost acela de a propune o strategie pentru dezvoltarea durabilă a râului: sursă de alimentare cu apă, emisar pentru apele tratate, irigaţii, producere de energie electrică, turism, recreere şi navigaţie.
În realitate, implementarea acestui proiect presupune doi paşi secvenţiali: dragarea canalului navigabil şi reabilitarea nodurilor hidrotehnice.
La 1 octombrie 2008, în prezenţa tuturor autorităţilor locale, au început lucrările de decolmatare şi ecologizare a Canalului Bega, pornind de la Uzina Hidroelectrică Timişoara până la frontiera cu Serbia, pe o lungime de 44 km.
Depunerea nămolului dragat, estimat la un volum de 700.000 metri cubi, se va face în şase depozite ecologice amplasate adiacent canalului în locaţii stabilite împreună cu autorităţile administrative locale. Termenul de execuţie a lucrărilor era stabilit pentru decembrie 2009. Din nefericire, din cauza crizei economice şi a lipsei banilor, decolmatarea se va bloca, pentru o perioadă.
Pe canalul Bega, de la Timişoara şi până la confluenţa cu râul Tisa, s-a construit un număr de şase noduri hidrotehnice, echipate cu ecluze pentru navigaţie, din care, pe teritoriul României, sunt două noduri hidrotehnice, la Sânmihaiul Român şi Sânmartinul Maghiar, iar pe teritoriul Serbiei sunt alte patru: la Itebej, Klek, Ecsa şi Titel.
Prin construcţia acestor noduri hidrotehnice, s-au realizat adâncimi medii în biefuri de aproximativ 2,5 – 4 metri, pentru a asigura atât pescajul navelor, cât şi nivelul minim necesar la prizele de apă ale folosinţelor de pe malurile apei.
Pentru restabilirea condiţiilor de navigabilitate pe râu, pe lângă acţiunile de dragare, respectiv decolmatare a şenalului navigabil, un rol foarte important îl are reabilitarea celor două noduri hidrotehnice de la Sânmihaiul Român şi Sânmartinul Maghiar. Având în vedere că, în perioada 1988 – 1995, nodul hidrotehnic Sânmartinul Maghiar a fost în reparaţii capitale, următorul pe lista investiţiilor imediate este nodul hidrotehnic Sânmihaiul Român.
“Odată cu încheierea lucrărilor de reabilitare la nodul hidrotehnic de la Sânmihaiul Român, putem spune ca Bega este din nou pregătită pentru redeschiderea navigaţiei”, a spus Bojin.
