100 de milioane de copaci până în 2017
Delegaţia ENO a fost prin 16 ţări să vadă cum merg activităţile legate de protecţia mediului. Cei din delegaţie au stat câteva zile prin Timişoara şi au avut ocazia să vadă oraşul de pe Bega. Liceul IRIS le-a dat diplome acestora, delegaţii ENO fiind principalele motoare ale acestei organizaţii ce are în prim plan protecţia mediului. De-a lungul timpului au avut şi vor avea loc tot felul de conferinţe pe teme de mediu. Şcolile din România sunt invitate şi ele să ia parte la aceste seminarii care s-au desfăşurat în Finlanda, iar viitoarea întâlnire va fi în Taiwan în primăvara acestui an. Programul ENO a început din anul 2000, iar în momentul de faţă sunt implicaqte şcoli din 124 de ţări. Există şi zile în care se plantează copaci în toate aceste ţări în acelaşi timp. Zilele plantărilor de copaci sunt în lunile mai şi septembrie. Atunci, în acelaşi timp se plantează copaci în toate aceste ţări. Scopul este ca prin intermediul acestui program să se planteze 100 de milioane de copaci până în 2017.
Copacii pe Google Maps
„Într-un oraş verde ENO căutăm să vedem cum lucrează elevii cu consiliul local. Acum vrem ca studenţii să planteze pomi în parcuri, să colaboreze cu consiliile locale. Să vedem ce alte lucruri care ajută ecologia sunt făcute de autoritatea locală pentru a fi o lumea mai bună. Timişoara ar fi foarte bun să fie primul oraş verde ENO nu numai din România, ci şi din Europa. Toţi trebuie să muncească din greu. Fiecare copac plantat va avea un număr, vom pune un număr la fiecare copac şi va fi pe Google Maps – vei vedea pe internet unde pot fi găsiţi aceşti copaci. Oricine poate veni, i se va pune o etichetă şi îl va putea vedea. Baza de date va fi în Taiwan. Timişoara are mulţi copaci, parcuri, are transport electric. Trebuie să facă mai mult. Trebuie să facă programe guvernamentale pentru copii. Poate putem face ceva şi cu praful din Timişoara şi Timişoara să fie recunoascută internaţional ca şi prietenă a mediului”, spune coordonatorul ENO pe întreaga Asie – Kalaimani Supramaniam. De altfel, acesta a spus că Timişoara va fi invitată în Taiwan pentru a vedea cum se desfăşoară conferinţa din aprilie.
Comentarii
comentarii