Oamenii care vin la aceste manifestări se cam cunosc
Prefectul va fi schimbat în aceste zile, manifestările nu. Sunt aceleaşi, care nu atrag public. Vin autorităţile, vin soldaţii, care fac şi o mică defilare la final, vin preoţii şi… cam atât. Veteranii de război sunt acolo, pe bancă, iar pentru câteva minute îşi amintesc prin câte au trecut şi văd că cineva le cinsteşte memoria celor care au luptat cot la cot cu ei şi au pierit în focul luptei. Totuşi, poate ar vrea şi ei manifestări mai diversificate, care să completeze depunerea de coroane. Sunt aceleaşi feţe, aceleaşi cântece, aceleaşi obiceiuri. Se mai schimbă din când în când vreun om din fruntea administraţiei, dar, în rest… oamenii care vin la aceste manifestări se cam cunosc. Nici un intrus nu este, deşi ar fi primit cu mare plăcere. Totul e la fel. Ba, din contră, parcă se împuţinează participanţii faţă de dăţile trecute. E Ziua Europei… Ei şi?
Comentarii
comentarii