Acasă Actualitate Timişorenii sunt invitaţi să ia lecţii de tango

Timişorenii sunt invitaţi să ia lecţii de tango

DISTRIBUIȚI

TangoVivo by Magnum Team Timişoara şi TangoTangent Bucureşti organizează, în perioada 18-20 februarie, Zilele Tangoului Argentinian la Timişoara. Pe parcursul celor trei zile, timişorenii vor putea lua lecţii gratuite de iniţiere în tango şi vor putea participa la cursuri intensive de tango argentinian, se vor putea distra şi dansa la petreceri şi serate de tango argentinian şi se vor putea delecta urmărind spectacolul de dans Clases de Tango, prezentat pe scena Filarmonicii Banatul, sâmbătă seara de la ora 20.00. Evenimentul va debuta vineri, 18 februarie, la ora 17.30, cu workshopul intensiv de tango argentinian pentru nivel intermediar, susţinut de cel mai experimentat cuplu de profesori de tango din Romania – Daniel Măndiţă şi Amalia Iscu. Pentru începători, se va organiza prima lecţie gratuită de tango, între orele 19.15 şi 20.15. Începând cu ora 21.00, se va putea dansa tango şi dansuri de societate la cunoscutul Friday Night Dances. Acest eveniment tradiţional se va desfăşura la restaurantul La Rousse de pe strada Cloşca, nr. 53. Sâmbătă, 19 februarie, între orele 11.00 şi 14.30, se vor desfăşura două workshop-uri intensive de tango argentinian pentru nivel intermediar. Seara, de la ora 20.00, timişorenii sunt invitaţi la spectacolul de dans Clases de Tango, la Sala Capitol.
Duminica, 20 februarie,  weekend-ul dedicat tangoului se va încheia printr-o serie de cursuri şi de tango gratuite, organizate între orele 10.00 şi 13.00, destinate atât începătorilor cât şi celor de nivel intemediar. Toate cursurile de tango se vor desfăşura în Sala Festivă a Colegiului C.D. Loga.

Comentarii

comentarii