Acasă Actualitate Timişorenii vor avea parte de concerte… la cinema

Timişorenii vor avea parte de concerte… la cinema

DISTRIBUIȚI

După cele mai noi filme şi cele mai importante meciuri de fotbal, timişorenii vor putea urmări pe ecrane gigant şi concertele care au loc la mii de kilometri distanţă. O firmă timişoreană şi-a propus să inaugureze un cinematograf de concerte. Astfel, sâmbătă, 18 septembrie, de la ora 19:30, la Casa Adam Müller Guttenbrunn, pe strada Gheorghe Lazăr nr. 10-12, va putea fi urmărită transmisia live High Definition, pe un ecran cu diagonala de 8 metri, a unui prim concert. Este vorba despre un spectacol de gală, destinat amatorilor de muzică simfonică, cu Gustavo Dudamel dirijînd orchestra Die Wiener Philharmoniker, într-o sală de concerte de aproximativ 2000 locuri a splendidului edificiu cultural elveţian „Kultur & Kongresszentrum Luzern”, de la Lucerna. Un spectacol de două ore, menit să aducă publicul timişorean mai aproape de lumea culturală europeană. „Vi s-a întâmplat să vă pară rău că n-aţi putut ajunge la un concert al unui interpret îndrăgit, pentru faptul că a avut loc undeva în străinătate, poate la 3000 kilometri distanţă faţă de Timişoara, sau biletul de avion dus-întors v-ar fi costat prea mult, ori n-aţi mai găsit bilete de concert la categoria dorită, ori nu aţi avut zile de concediu tocmai atunci? Cu siguranţă că da. Asemenea concerte vor veni la Timişoara, prin intermediul unei transmisii în direct prin satelit”, a declarat Sorin Arădean, administratorul firmei D’STARS. Biletele pentru concertul din 18 septembrie se pot achiziţiona de la casieria Cinema Timiş, zilnic, între orele 16:00 – 20:00, cu excepţia zilei de joi.

Comentarii

comentarii