Acasă Cultura Timişorenii vor sărbători Ziua Naţională a Culturii

Timişorenii vor sărbători Ziua Naţională a Culturii

DISTRIBUIȚI

2011 este primul an în care românii sărbătoresc Ziua Naţională a Culturii. Promulgată de preşedinte, la începutul lunii decembrie a anului trecut, Legea nr.238 din 7 decembrie 2010 stabileşte ziua de 15 ianuarie, ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu, ca Zi Naţională a Culturii. Legea a fost iniţiată de un grup de parlamentari PSD, în frunte cu Victor Socaciu, după ce Academia Română a făcut mai multe propuneri în acest sens, în ultimii ani. Potrivit acestei legi, societăţile române de televiziune şi radiodifuziune vor realiza şi vor include în programele lor emisiuni dedicate acestei zile.

Spectacol la Teatrul Naţional Timişoara

Teatrul Național Timișoara marchează Ziua Naţională a Culturii printr-un spectacol care urmărește parcursul liric și biografic al poetului Mihai Eminescu. Sâmbătă, 15 ianuarie, de la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Naţional, va putea fi urmărit spectacolul „Eminescu”, în interpretarea actorilor Ion Rizea, Doru Iosif, Cătălin Ursu, Victor Manovici, Colin Buzoianu, Alecu Reus și Romeo Ioan, spectacol semnat de Ada Lupu.

Sărbătoare şi la Biblioteca Judeţeană Timiş

Evenimentele din jurul Zilei Naţionale a Culturii au debutat miercuri, 12 ianuarie, la Biblioteca Judeţeană Timiş (BJT). De la ora 11.00, în Sala de lectură a BJT, a fost deschisă o expoziţie dedicată lui Mihai Eminescu, la care au participat elevii de clasa a VIII-a a Liceului Pedagogic „Carmen Sylva” din Timişoara. Tot atunci, scriitoarea Aquilina Birăescu a ţinut o prelegere despre „Eminescu în Banat”. Vineri, 14 ianuarie, sala American Corner a BJT va găzdui lansarea volumul „Monumente istorice şi obiective turistice din Timişoara şi Timiş”, a ing. Nicu Vlad Nicolae, preşedintele Asociaţiei Seniorilor din Municipiul Timişoara. Despre carte va vorbi istoricul Radu Paiuşan. Un ultim eveniment prilejuit de Ziua Naţională a Culturii va avea loc sâmbătă, 15 ianuarie, de la ora 11.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran”. Vor avea loc lecturi publice ale unor autori tineri şi un recital de lieduri.
 

Comentarii

comentarii