Avem noi, românii, de prea multe ori, atitudini raportate la fenomene normale, ce par mirări, ca și cum ceea ce trimite Dumnezeu ar fi fenomene rare, excepții, semne, pe care nu am ști cum să le interpretăm. ”Iarna nu-i ca vara”, expresia imberbă a unui fost președinte bețivan a rămas de referință (negativă) sau ”Vai, e frig!” pentru miezul iernii sau ”Vai, ne topim!” pentru miezul verii, urmate de altele, ce arată mereu nemulțumirea, în raport cu realitatea evidentă. Am trecut în anul 2024, un an ce se anunță cu accente agresive din punct de vedere politic, dar fiecare cetățean al unei urbe este interesat de locul său, mai mult decât de ceea ce este în lumea largă. De calitatea vieții sale. Chiar dacă am o atitudine critică față de administrația locală, și asta am avut mereu, cu ani de zile înainte, admit că această iarnă este ”la adăpost” privind încălzirea centralizată prin COLTERM. Este cald în case, în apartamente, școli și spitale. Frigul este greu de suportat, mai ales pentru cei care am trăit ”studenție cu Ceaușescu”, cu frig ”în oase”, cu tehnici de descoperire a soluțiilor de supraviețuire. Revolta timișorenilor din perioadele în care era frig în case venea din subconștientul traumatizat de experiențe similare.
Zăpada, despre care nu știm cât va dura, ultimii ani au fost cu ierni ușoare, este o bucurie pentru copii, o spaimă pentru firmele de deszăpezire, mereu prea puțin pregătite, este neșansa unei posibile crize pentru administrația locală, dar și pentru timișoreni. Deși există un HCL încă din perioada administrației Ciuhandu, ce impune curățarea trotuarelor și a spațiilor vecine imobilelor (ce aparțin unor firme sau persoane fizice), prea puțină lume are deprinderea de a înlătura fie murdăria din fața casei, fie zăpada, când este cazul.
Șirul știrilor de iarnă sunt pline de statistici despre numărul de căzături, membre rupte sau alte accidente nefericite, generate de lipsa aplicării normelor civilizate de igienă urbană. Nici amenzi nu se aplică unde trebuie, dar mai ales, comportamentul și mentalitatea au suferit un soi de ”mutații” în care greu se mai găsesc obiceiurile bănățene, pe care le-am învățat unii dintre noi chiar de la bunici.
Când Timișoara este albă, totul devine feeric. Problema este durata frumuseții naturale. Ne trece repede visul de a fi pictori, albul devine gri, apoi… cenușiu. Lumea aruncă cu o plăcere morbidă, din nou, la intersecții, faimoasele țigări, ambalaje, hârtii, ca și cum toate s-ar topi odată cu zăpada. Dar adevărul iese repede la iveală, precum toate lucrurile ce trebuie dezvăluite. Mă mir că nu se introduce în noile politici ”corecte” o reinventare stilistică pentru ”albul zăpezii”, nu de alta, dar ”Albă ca Zăpada” din poveștile nemuritoare este aproape ”ucisă” de reinventatorii limbilor moderne. Sărmana zăpadă este la un pas de a fi considerată discriminatorie, ea, cea mai frumoasă dintre darurile iernilor lui Dumnezeu.
Dacă Timișoara este albă, acum, să sperăm că nu se va inventa un comitet de analiză a situațiilor de urgență, dar nu pentru organizarea deszăpezirii, ci pentru a inventa subiecte de comunicare, fără conținut. Se întâmplă prea des.
Oricum, aștept cu nerăbdare statisticile despre străzile curățate, trotuare, tonele de zăpadă curățată, transportul impecabil, despre tramvaiele ce nu deraiază, copacii care au fost plantați, parcurile cu alei curate, timișoreni veseli, fericiți, zâmbitori, ca și cum totul este bine organizat, pus la punct, prevăzut și repede- repede, raportat unei televiziuni, că doar a început campania electorală!
