Fabricul a fost întemeiat ca un cartier distinct al Timişoarei în anii 1718-1720, când o parte din populaţia româno-sârbă a cartierului medieval Palanca Mare (lipit de cetate) s-a mutat la distanţa cerută de canoanele militare pentru noua cetate ce urma să încorseteze miezul oraşului. După ciuma cea mare din anii 1738-1740 şi după un incendiu, rămăşiţele Palancăi Mari au dispărut cu totul. În câteva decenii, până în 1744, când numele de “Fabric” sau “Fabrique” a fost oficializat, la răsărit de noile fortificaţii de cărămidă, pe malurile râului Bega, s-a închegat o altă Timişoară, cea a manufacturilor, breslelor şi meşteşugarilor.
Bega a fost răsfirată cu repeziciune în mai multe canale şi pusă să trudească pentru învârtirea roţilor hidraulice ale noilor industrii sau să transporte cerealele, nutreţul şi mai ales lemnul Banatului răsăritean, atât de necesar construcţiei cetăţii şi noului oraş.
Fabricul a devenit astfel o adevărată Veneţie în miniatură, peste canalele căreia, în veacurile XVIII-lea şi al XIX-lea, se arcuiau 30 din cele 42 de poduri ale oraşului, legând malurile în dreptul hanurilor, morilor, cafenelelor şi caselor mai răsărite, îndreptând paşii cetăţenilor spre cele două mari drumuri care, pornind din Cetate, prin Poarta Ardealului, erau destinate nu numai comerţului, ci şi poştei şi poştalioanelor: drumul Recaşului (Calea Lugojului de azi) şi drumul Chevereşului (Calea Buziaşului), pe vremuri străjuit de spânzurătorile oraşului.
Singura piaţă centrală a acestui conglomerat, care, în dezvoltarea sa, a ţinut seama mai mult de forţa energetică a Begăi şi de marile şleauri comerciale ce legau Cetatea de întreg Banatul, a fost proiectată de inginerii militari ai împărăţiei prin 1740. Actuala Piaţă Traian (fostă Kossuth) din inima Fabricului Vechi este o replică mai mică a Pieţei Unirii din Cetate (115×70 m). (Florin Medeleț, Dan Buruleanu, „Timișoara, povestea orașelor sale”) (sursa: muzeulbanatului.ro).
Comentarii
comentarii