Interviu cu Silviu Damşe, preot misionar
Care a fost prima dvs. impresie despre Timișoara?
– Prima mea impresie despre Timișoara a fost copleșitoare. La vârsta de șase ani m-am ascuns pe bancheta din spate în mașina părinţilor, îmbrăcat doar în pijama. Știam că pleacă la oraș, dar nu voiau să mă ia cu ei, așa că am apelat la acest șiretlic. Pe la jumătatea drumului am apărut și eu. Deși iniţial au fost supăraţi, până la urmă am continuat drumul spre metropola unde îmi amintesc faptul că am fost impresionat de frumuseţea și de dimensiunile clădirilor din centru.
– Cum aţi putea exprima prin trei lucruri concrete sintagma ”spiritul Timișoarei”?
– Spiritul Timișoarei e greu de definit, tocmai pentru că ne e atât de familiar. Dincolo de cosmopolitismul orașului aș spune că există o anumită tihnă, o ,,hodină“, e un oraș calm, liniștit, echilibrat și senin .
– Care este cea mai intensă amintire a dumneavoastră în Timișoara?
– Cred că cea mai intensă amintire din Timișoara e cea legată de decembrie 1989. Eram soldat la CMJ Reșiţa și venisem în permisie. Mă aflam la masă împreună cu tatăl și cu fratele meu într-un apartament din Calea Girocului. Deodată am auzit un uruit ciudat. Ieșind pe balcon am fost surprinși să vedem o coloană de tancuri care înainta spre centru. Am coborât cu toţii în trombă și la intersecţie, împreună cu mulţimea, am împănat șenilele tancurilor cu bare metalice. Spre seară au venit câteva mașini militare dinspre unităţile din Giroc și câteva persoane îmbrăcate în uniformă au deschis focul asupra mulţimii pentru a recupera tancurile. Fratele meu a fost ușor rănit la un braţ. Atunci am realizat cât de gravă era situaţia. În noaptea aceea a fost o furtună cu fulgere și trăsnete și ploaia a spălat sângele celor uciși. Solidaritatea mulţimii care striga : jos comunismul, jos Ceaușescu, și sentimentul de libertate au fost covârșitoare.
– Locul din Timișoara pe care l-aţi numi ”eu”?
– Nu pot să mă opresc doar la un singur loc din Timișoara pe care l-aș numi ” eu “ , pentru că pendulez între mai multe locuri (sper că nu și între mai multe “euri“). Unul dintre ele ar fi frumoasa bisericuţă de lemn din curtea mitropoliei Banatului, în care am slujit adeseori alături de tinerii din Asociaţia Studenţilor Creștini Ortodocși Români. Alte locuri care mă reprezintă ar fi librăriile Cartea de Nisip și Cărturesti Mercy, precum și Parcul Botanic.
– Cum ar putea fi în 2021 Timișoara?
– În 2021 Timișoara ar putea fi extraordinară, sau ar putea fi groaznică. Depinde de noi cum va fi. Probabil că va continua procesul de occidentalizare, care în opinia mea are și multe aspecte negative. Să ne întrebăm împreună cu Horia Roman Patapievici: ce se pierde, când ceva se câștigă? Dacă noi timișorenii vom fi mai buni, vom avea o Timișoară mai frumoasă și mai prosperă, altfel există riscul să devenim nu o Mică Vienă, ci un Mic Las Vegas. (timisoara2021.ro).
