Din veacul al XVIII-lea şi până în 1880, cele opt mori cu nume de sfinţi (Nicolae, Mihai, Iosif, Ioan de Nepomuk, Gheorghe etc.) – din care patru ridicate de armată şi cedate oraşului în 1782 – măcinau anual, cu cele 28 de pietre mari de moară, peste 2.500 tone de grâu -explică Florin Medeleț și Dan Buruleanu în volumul „Timișoara. Povestea orașelor sale”, prezentat de Muzeul Național al Banatului Timișoara.
Morile de făină împărţeau puterea apei cu multe alte roţi hidraulice ale fabricilor de postav (1725, cu import de lână din Valahia), de mătase sau tutun, cu ciocanele de aramă sau fier, cu cele ale gaterelor de pe canalul de plutărit şi, nu în ultimul rând, cu “fabrica de bere” (1718 – cea mai veche din România de azi) şi cu “Fabrica de apă”.
Aceasta din urmă, vestită în toată Europa, intrată în stema oraşului liber regesc din 1781, a fost construită prima oară în 1726 de inginerul Karl Schindler din porunca contelui Mercy, a fost refăcută de inginerul timişorean Alexandru Steinlein în 1774 şi a alimentat până în 1849 prin conducte din lemn şi ceramică fântânile publice şi particulare din cetatea interioară. “Casa şi moara Fântânilor” se aflau nu departe de fabrica de bere -mai arată MNaB.
