Parga, colț de rai pe malul Mării Ionice. Destul de departe de Timișoara, dar harta pălește în fața drumului făcut cu mașina. Vara indiană este mereu o altă vară, este promisiunea unei toamne colorate, dar și prelungirea verii, dorită de noi, muritorii mereu nemulțumiți. Să furi câteva zile sfârșitului verii este mereu o bucurie în pragul intrării în ”nici nu știi ce toamnă” . Românii petrec multe vacanțe în Grecia, dar comparând cu avalanșa de mulțimi pe malul Mării Negre, în anumite perioade ale anului (așa zisele ” mini – vacanțe”), dar și vara, echilibrul nu este realizat.
Marea Neagră, atât de albastră, cândva, a ajuns o sursă de îmbolnăviri: toxiinfecții alimentare, camere insalubre în multe spații de cazare, gălăgia șantierelor din anumite zone, comportamente antisociale pe plajă (țipete, zgomote, îmbrânceli), la care, recent, s-au adăugat o mulțime de accidente, crime, înecuri, atacuri împotriva oamenilor legii, și altele. Cumplit. Ce vacanță ar fi aceea în care efortul de a sta cu ochii în patru ar săpa adânc în sufletul omului. Dar fiecare alege. Nu se judecă. Dar nu întrezăresc sursa relaxării la mare…
Parga este o destinație despre care mi-ar plăcea să scriu reportaje complexe, hotelurile sunt construite prin săparea munților, din ele se coboară pe scări și pe pante dificile, nu este prea ”simpatică” situația, dar plajele de la capătul ”chinului” sunt superbe, curate, iar apa, de la intrare, te cheamă cu peștișorii neastâmpărați. Prin ”traducere”, apa este atât de curată, încât nu o mai poți compara cu apa Mării Negre, plină de alge, de obiecte aruncate, murdărie și ”resturi organice umane”. Este o aventură să mergi la Marea Neagră. Sau ar fi pentru mine, nu judec alegerile altora. În fine, de ce aleg românii, dar mai ales timișorenii, Grecia? Sau Grecia cea de departe? Pentru culoarea și temperatura mării, pentru plajele curățate zilnic, pentru că se fumează foarte puțin pe plajă, aproape deloc, pentru tinerii aceia îmbrăcați în alb, cu pantofi albi, care vin, cu zâmbetele lor pe buze, aducând ceea ce ai cerut: fructe, apă, cafea, o salată, bere, orice ar fi parte din micile pofte de pe plajă, mai ales atunci când căldura impune presiunea sa. Nimeni nu vorbește cu ton ridicat. Pe plajă, englezi, nemți, italieni, și câțiva români, alături de greci. Nimeni nu deranjează pe nimeni. De ce ar face-o? Cine s-ar mai bucura de scurta vacanță grecească? Grecii sunt triști pentru conaționalii lor din zonele inundate. Vorbesc cu adâncă compasiune, ajută, dar nu-l supără pe Dumnezeu cu întrebări infantile de genul: ”De ce eu? De ce noi?”. Necazurile vin, cele de sus nu pot fi puse în cârca autorităților, acelea au alte reguli, alte legi. Noi suntem prea mici în fața dezastrelor. Nu noi le alegem. Ele ne aleg pe noi.
Grecia este un fel de supapă pentru defularea cumulărilor pe care le dobândim de-a lungul unui an. Plecările sunt deja obișnuite în viețile noastre, dar parcă Grecia mai are ceva. Un soi de cor al vocilor străbunilor antici, ai celor care au adus pe lume aritmetica, filosofia, astronomia, dar și forța indubitabilă a munților semeți, a mărilor, iubirilor, a muzicii inconfundabile.
Venind din Grecia, gata pentru intrarea în toamna muncii noastre, nu ai încotro: treci prin vămi, mai aștepți, te mai superi, dar ți-e dor de Timișoara. Intrarea în oraș pe muzica sârboaicei Lepa Brena, iată o bucurie simplă, greu de repetat, mai ales pentru noi, cei care știam și știm cine este, de ce am îndrăgit-o atât de mult în anii aceia, în care ”scăpam” de propaganda comunistă uitându-ne la televiziunea Beograd. Dar astea sunt de-ale noastre. Unii se amuză, alții mizează pe cartea celor care nu pricep ce am avea cu acel trecut. Dar e simplu: e însăși viața noastră. Trebuie să ne justificăm?
Intrarea în Timișoara devine o tristețe: praf, gunoaie la colțurile străzilor, străzi sparte, neterminate, mai ales că vine toamna, îmbulzeală, depășiri ilegale, traversări pe roșu, pietoni indisciplinați, ca să nu mai vorbim despre șoferii teribiliști. Timișoara, amenajată cu așa zise lucrări de artă, care mai hidoasă decât alta, toate și multe altele, gata, ne strică întoarcerea din vacanță.
Ce să facem? Unde să mai fugim? În Parga? Nu, e departe. Unde? În visurile noastre!
