Tineretul Social-Democrat Timișoara solicită Consiliului Local Timișoara să dubleze cuantumul tuturor celor patru burse pentru elevii eligibili.
Conform Hotărârii de Consiliu Local Timișoara nr. 182/2020, cuantumurile actuale pentru bursele elevilor sunt:
Bursa de performanță: 100 RON/lunar;
Bursa de merit: 75 RON/lunar;
Bursa de studiu: 65 RON/lunar;
Bursa de ajutor social: 70 RON/lunar.
Dreptul la bursă este un drept legitim al elevilor, garantat prin Constituția României. Având burse de doar 70 RON/lună, elevii care beneficiază de bursă socială se află în imposibilitatea de a avea accesul la o educație incluzivă de calitate, acest cuantum fiind insuficient pentru a satisface nevoile de subzistență într-o familie dezavantajată din punct de vedere socio-economic.
”Un exemplu de bună practică implementat recent este cel din municipiul Brașov, unde bursele elevilor au fost dublate. Având în vedere faptul că primarul Allen Coliban a reușit acest lucru, nu vedem niciun motiv obiectiv pentru care administrația Fritz nu și-ar permite să asigure burse elevilor în cuantumuri suficiente, aspect motivat și de faptul că Timișoara are unul dintre cele mai mari bugete din România. Pe fondul pandemiei de Coronavirus, numeroase familii cu un statut socio-economic sub medie au fost profund afectate, aspect care ar trebui să reprezinte o îngrijorare pentru administrația Fritz.
Considerăm, în acest sens, ca fiind relevantă propunerea Societății Academice din România, în primul raport național privind situația acordării burselor elevilor la nivel național: cuantumuri care să fie în valoare de cel puțin: 134,6 lei (10% din salariul minim net pe economie) ± bursa de merit; 269,2 lei (20% din salariul minim net pe economie) ± bursa de performanță; 336,5 lei (25% din salariul minim net pe economie) ± bursa de studiu; 403,8 lei (30% din salariul minim net pe economie) ± bursa de ajutor social. Întrucât Legea educației naționale nr. 1/2011 prevede obligația explicită a autorităților publice locale de a acorda burse pentru elevii eligibili, considerăm că este de datoria administrației publice locale din Timișoara să se asigure că aceste cuantumuri vor crește treptat.
Educația ar trebui să fie o prioritate pentru fiecare administrație din România, pentru că viitorul se află în mâna elevilor, iar o societate prosperă poate fi dezvoltată doar prin investiții în sistemul de învățământ.
Educația trebuie privită ca o investiție, nu ca o cheltuială. Astfel, trebuie să luăm măsuri concrete în acest sens. De prea mulți ani, bursele școlare care sunt finanțate de Primăria Municipiului Timișoara, au reprezentat un subiect marginal, fără a beneficia de prea multă atenție din partea decidenților . La ora actuală, de exemplu, bursa socială este de 70 RON în Timișoara. Comparativ cu alte mari municipii din România, nu suntem nici la jumătatea cuantumului acordat de acestea. Știm că urmează un an greu și nu dorim să fim acuzați de populism, dar bursa constituie un drept al elevilor, iar acest drept trebuie respectat. În acest sens, cerem autorităților locale, să aibă în vedere în momentul constituirii bugetului local al orașului pentru 2021, încadrarea dublării actualelor burse școlare. Totodată, trebuie avut în vedere ca acordarea acestor burse să ajungă la timp. În momentul de față, bursele ajung cu întârziere la elevii eligibili. Am încredere că noua administrație a orașului, lăsând la o parte culoarea politică, poate accepta păreri, sugestii și propuneri bine structurate. Până la urmă, la finalul zilei contează ceea ce facem pentru cetățeni, nu partidul din care facem parte”, a declarat Răzvan Barta, președinte al Tineretului Social Democrat Timișoara.
Comentarii
comentarii