Acasă Actualitate Tinerii deţinuţi de la Centrul Educativ Buziaş – asistaţi post-penal, cu sprijin...

Tinerii deţinuţi de la Centrul Educativ Buziaş – asistaţi post-penal, cu sprijin internaţional

DISTRIBUIȚI

tinerii detinutiIMG 20141027 162427Centrul Educativ Buziaş a găzduit prima întâlnire a unui proiect internaţional, privind asistenţa post-penală a tinerilor deţinuţi. Activităţile se vor derula în  perioada 1 octombrie 2014 – 30 septembrie 2016, în parteneriat, cu instituţii din cinci ţări: Centrul Educativ Buzias (România), Asociaţia DAE (Spania), G.G Eurosucces Consulting LtD (Cipru), Fife Council (Scoţia).
Lavinia Solutchi a explicat că proiectul are în vedere două arii de interes: pe de o parte, de a sprijini incluziunea socială a tinerilor deţinuţi, iar pe de altă parte de a oferi formarea necesară profesioniştilor din penitenciare şi centre educative/de detenţie în vederea livrării unor programe educative şi de intervenţie axate pe dezvoltarea competenţelor de angajabilitate ale tinerilor deţinuţi.
Pe de altă parte, este singurul proiect, care îşi propune să intervină asupra tinerilor deţinuţi nu numai în perioada de detenţie, ci şi imediat după punerea acestora în libertate, asigurând astfel o verigă lipsă în sistemul juridic, şi anume aceea a asistenţei post-penale. După liberare, tinerii implicaţi în proiect vor beneficia de o validare a competenţelor generice de angajabilitate, validare realizata cros-cultural, de către potenţiali angajatori din România şi Spania.

Comentarii

comentarii