Acasă Actualitate Tinerii liberali îl invită pe Funeriu să dea bacalaureatul supravegheat de camerele...

Tinerii liberali îl invită pe Funeriu să dea bacalaureatul supravegheat de camerele de luat vederi

DISTRIBUIȚI

Săptămâna care a trecut a fost una plină pentru tinerii liberali. Reprezentanţi ai liberalilor din mai multe ţări s-au întâlnit la Timişoara. Au avut mai multe discuţii din care a rezultat şi lansarea unei rezoluţii privind dezastrul din sistemul de educaţie românesc.

Nu numai atât, ci şi o invitaţie. Tinerii liberali l-au invitat pe ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, să susţină şi el examenul de bacalaureat alături de elevi… supravegheat de o cameră de luat vederi.

„Tineretul Naţional Liberal consideră că starea de fapt din sistemul de educaţie românesc este urmarea a trei cause majore: Sărăcia, Incompetenţa şi Aroganţa. România se zbate într-o sărăcie cruntă, în care profesorii sunt umiliţi cu salarii de mizerie, iar elevii nu îşi permit minimul necesar pentru o educaţie decentă. Există în România anului 2011 familii care îşi trimit copiii la şcoală cu rândul, pentru că nu au bani decât pentru o pereche de încălţăminte. Mulţi părinţi pleacă în străinătate să muncească pentru un trai decent şi îşi lasă copii, în cel mai fericit caz, cu rude sau, în situaţiile disperate, chiar în orfelinate. În alte situaţii, părinţii rămân în ţară, dar aleg să-şi trimită copiii la muncă, renunţând la şcoală încă din clasele primare. Profesorii câştigă inimaginabil de puţin pentru o ţară membră a Uniunii Europene, deja de patru ani. Sistemul de meditaţii private este o supapă de siguranţă pentru traiul zilnic al profesorilor, dar distorsionează grav piaţa de învăţământ. Incompetenţa guvernanţilor de a stabili un cadru legal care să încurajeze interesul pentru educaţie şi competitivitatea este un exemplu nefast care s-a propagat la toate nivelurile din sistem. Incompetenţa celor care realizează programele de învăţământ, a celor care realizează subiectele, a profesorilor care nu reuşesc să treacă examenele de titularizare”, se arată în rezoluţia Tineretului Naţional Liberal.

Tineri liberali cer şi demisia imediată a ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu. „Solicităm ca, în primul rând, să organizăm o a doua sesiune a bacalaureatului, într-un mod cât mai cinstit şi mai onest şi în codiţii absolut egale pentru toată lumea. Amplasarea camerelor de luat vederi este o soluţie bună, pentru că trebuie să eliminăm copiatul, dar haideţi să le instalăm peste tot, în toate sălile în care se va da bacalaureatul, poate chiar într-o sală în care va da examenul domnul Funeriu”, a spus Radu Surugiu, preşedintele cluburilor Studenţeşti Liberale.

Florin Alexe, preşedintele Tineretului Naţional Liberal, l-a invitat pe Funeriu la a doua sesiune de bacalaureat… „Dacă este cu adevărat bine pregătit, aşa cum susţine, îl invităm să participe la sesiunea a doua de bacalaureat, să vedem dacă poate susţine examenul cu o cameră în faţă”, a spus Alexe.

Comentarii

comentarii