Acasă Turism Ţinutul în care timpul stă pe loc

Ţinutul în care timpul stă pe loc

451
DISTRIBUIȚI

Morile-de-apă-de-la-Rudăria-Dacă ajungeți în județul Caraș-Severin,  nu trebuie să ratați morile de apă de la Rudăria, care datează de la finele secolului al XIX-lea. Complexul mulinologic inclus în patrimoniul UNESCO se întinde pe aproximativ trei kilometri, aflându-se în Țara Almăjului, pe teritoriul comunei Eftimie Murgu, denumire pe care a primit-o Rudăria în 1970, după celebrul revoluţionar paşoptist.
Din cele 51 de mori funcționale în 1874 au mai rămas, pe  cursul râului Rudăria, doar 22, celelalte fiind inundate. Morile construite din lemn au sisteme hidraulice primitive, însă sunt funcționale. Interesant este și faptul că sătenii le folosesc, din generație în generație, pentru măcinarea grânelor, dând viață acestui muzeu uimitor patronat de UNESCO.
Turiștii pot intra în interiorul  unora dintre aceste mori.
Morile poartă denumiri precum  “Roşoanea”, “Moara din Ţarină”, „Viloanea”,  „Frizoanea”, „Bâţolea” și “Moara Îndărătnică”.  Aceasta din urmă este, de departe, cea mai interesantă, aceasta măcinând în sens invers acelor de ceasornic. Odinioară, aici se strângeau înţelepţii satului pentru a decide soarta comunității.
Acest loc uimitor ascunde și legende fascinante. Una dintre acestea spune că “Moara Îndărătnică” păstrează secretul tinereții fără bătrânețe.  Se spune că aceia care își petrec noaptea aici, împreună cu alesul sau aleasa inimii, în timp ce moara merge în gol, se vor trezi dimineața întineriți, întrucât roata va măcina timpul îndărăt. Potrivit altor legende, pe aceste meleaguri există  și mori care  tratează durerile de cap sau care desfac vrăjile.
Cheile Rudăriei, care încep de la ieșirea din sat, au o lungime de vreo cinci kilometri și alcătuiesc o arie protejată de interes național. Aici există și două stânci „botezate” Adam și Eva, dar şi cascade spectaculoase.

Sunt însă şi probleme

Morile de apă de pe Valea Rudăricăi atrag zilnic zeci şi sute de turişti din ţară şi din străinătate, însă aceştia întâmpină două mari probleme atunci când ajung să cunoască spectacolul morilor. „În primul rând, starea drumului DN571F Prilipeţ-Eftimie Murgu, neasfaltat pe o lungime de 7 km, o problemă veche de 20 de ani„, ne spune Mihai Vlădia – primarul comunei Eftimie Murgu. Conducerea administraţiei locale speră ca în această perioadă – cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, dar şi studierea posibilităţii întocmirii unui proiect – acest drum să fie asfaltat. „Nu este doar în interesul rudărenilor…, turistul străin vine şi pleacă având o imagine deplorabilă a drumului!”
O altă problemă o reprezintă lipsa locurilor de cazare în zonă, dar şi accesul turiştilor la produsele tradiţionale, naturale ale acestor locuri. Numeroase case din comună au rămas goale ca urmare a scăderii populaţiei, iar aceste case pot fi transformate în spaţii de cazare turistice. „Localnicii ar fi dispuşi să ofere locuri de cazare în casele lor, însă reticenţa îţi spune cuvântul: nimeni nu a făcut un prim pas pe acest drum! Sperăm să deschidem drumul şi pe această oportunitate de a câştiga bani… bani sănătoşi din turism„, spune primarul Mihai Vlădia. (radio resita)

Comentarii

comentarii