Acasă Actualitate Trafic mare la frontieră

Trafic mare la frontieră

DISTRIBUIȚI

Vacanţa s-a terminat şi pentru românii care muncesc în străinătate. Ei se întorc înapoi la muncă, iar vămile arădene sunt din nou aglomerate.
În ultimele 24 de ore, valorile traficului de călători prin punctele de trecere a frontierei arădene au fost de peste 14.100  treceri persoane, cu 40% mai mari în comparaţie cu o perioadă  normală de lucru. Cele mai mari valori de trafic au fost înregistrate pe sensul de ieşire din ţară – peste 8.100 persoane. Cu toate acestea, controlul la frontieră arădeană s-a derulat în condiţii optime, neînregistrându-se creşteri semnificative ale timpilor de aşteptare. „Şi în acest an, Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac a fost  cel mai tranzitat punct de frontieră,  cu un trafic de peste 4.000 de persoane, cu 50 % mai mult faţă de o zi normală, care s-au prezentat pe sensul de ieşire din ţară, cu un număr de peste 1.600  mijloace de transport”, a  declarat agent principal de poliţie Mihaela Leş, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad.
Pentru perioada următoare, conducerea Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad a dispus menţinerea măsurilor necesare pentru realizarea unui control eficient şi fluent în toate punctele de trecere. Astfel, a fost suplimentat personalul care-şi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi dacă situaţia o va impune, va creşte şi numărul arterelor de control din punctele de frontieră.
Pentru a nu se forma cozi la frontieră, Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad recomandă, în continuare, participanţilor la trafic, tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţa arădeană, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitarilor doar a unora dintre acestea, datorate atât capacităţii limitate a infrastructurii, cât şi a unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

Comentarii

comentarii