Acasă Eveniment Trei premiere în ortopedia din Timişoara

Trei premiere în ortopedia din Timişoara

DISTRIBUIȚI

Două operaţii de scolioză transmise live şi realizate de către celebrul profesor chirurg rus Alexander Lakka vor avea loc la Clinica II de Ortopedie şi Traumatologie, din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara, în perioada 2 –3 octombrie, la prima ediţie a Conferinţei Euroregionale “Tehnologii moderne în ortopedie”. Cea mai bună locaţie

“Utilizarea acestui tip de instrumentar, în valoare de 3.000 de euro, ce va fi adus şi utilizat de către profesorul rus, reprezintă o premieră pentru România şi va fi sub formă de donaţie pentru cei doi pacienţi pe care îi va opera la Timişoara”, a spus prof. univ. dr. Dan V. Poenaru, preşedintele Asociaţiei pentru Dezvoltarea Ortopediei Timişoara (ADOrT), organizatoarea conferinţei.
Deschiderea oficială a conferinţei va avea loc la Hotelul Timişoara, la Sala Roma, vineri, 2 octombrie, la ora 8.30, iar la Sala Baroc din cadrul Muzeului de Artă, seara, va avea loc cockteilul, cu degustare de vinuri şi un concert de chitară clasică. De asemenea, programul social va mai cuprinde un concert la Filarmonica Banatul, vizitarea colecţiei de icoane şi de carte religioasă de la Catedrala Mitropolitană sau a Colecţiei Baba de la Muzeul de Artă şi a expoziţiei de pictură de la Galeria Calina. 15 firme din Europa şi din SUA vor expune instrumente şi aparatură medicală în sălile de la Hotelul Timişoara. “Am ales această locaţie fiindcă este cea mai bună din Timişoara, iar invitaţii care vin de afară sunt specialişti foarte cunoscuţi atât pe plan naţional, cât şi internaţional şi cu înaltă reputaţie profesională”, a spus Poenaru.

7.000 de euro – un implant în scolioză

200 de medici specialişti chirurgi în ortopedie şi traumatologie din România şi 20 din 12 ţări din Europa, SUA şi Israel vor participa la conferinţă. Amintim câteva state europene: Franţa, Germania (4 profesori chirurgi), Anglia (3 profesori chirurgi), Cehia, Ungaria (2 profesori chirurgi), Serbia (2 profesori chirurgi) şi Rusia (3 profesori chirurgi). Prof. Lakka este inventatorul unor implanturi speciale în scolioză, care se aplică mult mai uşor decât celelalte instrumentare din Vestul Europei. „În Timişoara, noi am început asemenea operaţii, dar problema este a banilor. Un implant luat de pe piaţa Uniunii Europene costă 7.000 –8.000 de euro şi nu se poate face un program naţional pentru toate oraşele. Este prea scump. Cele trei centre universitare – Iaşi, Bucureşti şi Cluj – beneficiază de instrumentar gratuit, dar este foarte costisitor. E o chirurgie extrem de pretenţioasă. Noi vrem să intrăm în programul naţional privind scolioza de la anul, dar pentru asta vrem să arătăm că am făcut ceva. Să zicem că am făcut 100 de screeninguri şi 10 cazuri trebuie operate. Atunci să cerem bani –70.000 de euro”, a subliniat prof. Poenaru. Avantajele sunt: operaţia e mai simplă şi durează mai puţin, e mai uşor sângerândă şi în caz de eşec se poate remedia mai repede. De asemenea, un reputat profesor din Franţa  va face o operaţie de protezare a cotului, în premieră în România. “E un prieten foarte bun de al nostru care vine de două ori pe an şi ţine cursuri pe gratis studenţilor de la medicină în Timişoara. Face voluntariat”, a precizat Poenaru.

“Sunt dezamăgit de stilul fanariot de la Bucureşti”

“Am înfiinţat ADOrT pentru a nu mai depinde de nimeni şi a putea desfăşura independent proiecte în vederea perfecţionării medicilor chirurgi ortopezi tineri sub diferite forme – conferinţe, simpozioane workshopuri, cursuri etc. Colaborarea cu Bucureştiul nu a fost satisfăcătoare. Ei dansează pe o muzică, noi pe alta, de aceea nu ne putem întâlni. Eu sunt dezamăgit de stilul fanariot de la Bucureşti. Sunt prea multe orgolii acolo. În perspectiva regionalizării din 2014, ADOrT va prinde bine la Timişoara şi dorim să dezvoltăm această asociaţie. Participarea la conferinţă este benefică pentru invitaţi, fiindcă se vor menţine la curent cu ultimele progrese în domeniul ortopediei, prezentarea cercetărilor va fi realizată în cadrul unui forum de specialitate şi va fi un prilej de colaborare dintre experţii din domeniul ortopediei din Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă. De asemenea, lucrările vor fi publicate în urma recenzării de către Comitetul Ştiinţific Internaţional, în revista ASORIS”, a precizat dr. Poenaru. Conferinţa va dezbate următoarele tematici: tehnologii moderne în tratamentul herniei de disc; managementul terapeutic complex al plăgilor în ortopedie; cupluri de frecare actuale în artroplastie şi metode altenative de tratament în ortopedie –Tehnica Ilizarov. Dr. Poenaru, Wilhelm Friedl şi Marius Scarlat vor dezbate despre managementul sistemului sanitar – probleme actuale.

 

Comentarii

comentarii