Eduard Smântână: "Avem facturi neachitate de 2 luni"
Şeful Tribunalului Timiş, Eduard Smântână spune că în momentul de faţă instituţia pe care o conduce are datorii de aproape 100.000 de lei către Colterm, Enel, Retim şi Enel. "Datoriile noastre au mai scăzut către aceşti furnizori, pot spune că în momentul de faţă avem cele mai mici datorii de când sunt şeful acestui tribunal. Oricum nu este normal ca Tribunalul Timiş să aibă asemenea probleme, noi plătim aceste facturi în funcţie de cum ne vin banii de la Bucureşti", spune şeful Tribunalului Timiş, Eduard Smântână.
Comentarii
comentarii