Acasă Actualitate Trimis în judecată pentru evaziune fiscală în servicii de transport

Trimis în judecată pentru evaziune fiscală în servicii de transport

DISTRIBUIȚI

tribunalul timisProcurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus prin rechizitoriu trimiterea în judecată a inculpatului SIDEA MARIN DOBRIN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
Probatoriul administrat în cauză în cursul urmăririi penale a relevat următoarea situaţie de fapt:
În perioada septembrie 2008-noiembrie 2010, inculpatul SIDEA MARIN DOBRIN, în calitate de administrator al societăţii comerciale Denisa Trans cu sediul în Alioș, judeţul Timiş, a efectuat prestări de servicii constând în activităţi de transport rutier de mărfuri pentru diferiţi beneficiari, emiţând facturi fiscale, fără a evidenţia în actele contabile ori în alte documente legale operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate, cauzând astfel bugetului consolidat al statului un prejudiciu total în cuantum de 31.737 lei.
Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Timiş.
Trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, o etapă a procesului penal ce constă în finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie, spune preşedintele Tribunalului Timiş, prim-procuror Mihaela Pop.

Comentarii

comentarii