Acasă Actualitate Triplul campion mondial Francisc Vaștag este membru de onoare al Sindicatului Polițiștilor...

Triplul campion mondial Francisc Vaștag este membru de onoare al Sindicatului Polițiștilor din Banat

DISTRIBUIȚI

Ferri a fost pentru câțiva ani angajat chiar la Miliție, ca ofițer judiciarist, dar și legitimat la clubul sportiv Dinamo
Acțiunea inițiată de Sindicatul Polițiștilor din Banat a fost mai mult una de socializare, de apropiere a diverselor clase sociale între ele și, mai ales, de a arăta și o față umană, sociabilă și naturală a polițistului. „La sfârşitul acestui an, Sindicatul Poliţiştilor din Banat, un sindicat mai tânăr, înfiinţat relativ recent, s-a gândit să facă o acţiune de socializare. De aceea ne-am gândit că avem de câştigat ca imagine şi potenţă logistică dacă în rândul nostru aducem oameni care sunt deja respectaţi ca imagine în societate, sportivi, oameni de afaceri, în acest sens au devenit membri de onoare ai sindicatului nostru marele campion de box Francisc Vaştag, alături de doi oameni de afaceri cunoscuţi din Reşiţa. Spunem noi că este un lucru benefic şi sperăm ca pe viitor să extindem şi să repetăm asemenea acţiuni de socializare”, spune agentul şef Nica Lucian, viceliderul Sindicatului Poliţiştilor din Banat.
Organizatorii au mulţumit atât presei, cât şi conducerii poliţiilor din judeţ şi a inspectoratului, pentru că au fost alături de poliţişti în aceste zile grele de criză.
Primul care a luat o distincţie din partea poliţiştiilor a fost comisarul şef Jan Burtea, preşedintele Corpului Naţional al Poliţiştilor, pentru sprijinul acordat mişcării sindicale. Au fost acordate apoi două diplome de membri de onoare oamenilor de afaceri Vlada Panici  şi Costel Ciobanu, pentru ca la final, triplul campion mondial şi multiplu medaliat Francisc Vaştag să încheie manifestarea, prin primirea diplomei de membru de onoare.
„Pot să spun că şi eu, din 1987 până în 1990, am făcut parte din Miliţie, am fost la secţia judiciară, este o apropiere destul de mare de poliţie şi, desigur, Clubul Dinamo spune totul. Este şi normal. Eu sunt prieten cu toţi poliţiştii, fiind un oraş mic ne cunoaştem între noi, iar ceea ce s-a întâmplat astăzi este o onoare mare pentru mine şi leagă prietenia noastră mult mai profund”, a spus Francisc Vaştag.
„Prezenţa la Reşiţa este una plăcută, m-au impresionat şi cred că numai aşa se pot întări relaţiile de socializare între poliţişti, între oamenii care se întâlnesc zi de zi. Încă o dată îi felicit pe această cale deşi au pornit pe un drum greu, dar cred că vor răzbi cu aceşti lideri. La nivel naţional Federaţia Poliţiştilor „Sed Lex” le-a acordat tot sprijinul”, spune Florin Vîlnei, preşedintele Federaţiei Poliţiştilor „Sed Lex”.
După atâtea diplome a fost rândul soliştilor Ionică Ivan şi Monica Ştiopoane să destindă atmosfera şi să-i apropie pe liderii de sindicat între ei, amfitrionul manifestării Costel Ciobanu fiind şi cel care a deschis hora, cu acest prilej. Poliţiştii speră că vor mai putea organiza astfel de întâlniri şi în viitor, astfel încât poliţiştii să se cunoască mai bine între ei şi să uite de greul crizei.
 

Comentarii

comentarii