Acasă Cultura Trupa Teatrului Maghiar din Timişoara joacă la Arad

Trupa Teatrului Maghiar din Timişoara joacă la Arad

DISTRIBUIȚI

Trupa Teatrului Maghiar de Stat din Timişoara se va afla marţi, 29 martie, la Arad, unde va susţine două reprezentaţii ale spectacolului „Prah”, de Spiró György. De la ora 17.00 şi de ora 20.00, publicul arădean va putea asista la cele doua puneri în scenă ale spectacolului de succes, în sala Companiei de Teatru „Aradi Kamaraszínház”. Femeia şi Bărbatul, adică cele două personaje ale acestei comedii amare, interpretate de Szász Enikő şi Dukász Péter, vegetează la nivelul subzistenţei, dar norocul le surâde brusc: câştigă marele premiu la loterie. „Cum reacţionează, cum se schimbă mentalitatea lor? Aceste norme de comportament le explorăm noi. Omul, pus în faţa unei schimbări neaşteptate, se sperie, încearcă să înţeleagă ce i s-a întâmplat. Eroii din piesă ajung să despice fiecare moment petrecut împreună. Modul în care ei vor face faţă situaţiei, sau mai bine zis propriilor probleme,  este un mare secret. Asta vor putea vedea pe scenă spectatorii”, spune regizorul László Sándor. Biletele pentru ambele reprezentaţii se pot procura cu o oră înaintea începerii spectacolului, la sala Companiei de Teatru „Aradi Kamaraszínház”, la preţul de 20 de lei, sau 15 lei cu reducere. Reprezentaţia de la ora 17.00 este recomandată pentru posesorii de abonamentele de studenţi, iar cea de la ora 20.00 pentru cei cu abonamente obişnuite.
 

Comentarii

comentarii