Acasă Eveniment Trupele din Lugoj şi Tulcea şi-au împărţit, frăţeşte, premiile

Trupele din Lugoj şi Tulcea şi-au împărţit, frăţeşte, premiile

DISTRIBUIȚI

La Festivalul „Tragos”
• După cum au anunţat organizatorii, dificultatea desemnării câştigătorilor din acest an ar putea lăsa ediţia din 2010 a festivalului fără premii
Conform bunelor relaţii dintre Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj şi Teatrul „Altar” din Tulcea, actorii celor două trupe de teatru neprofesionist şi-au împărţit, frăţeşte, premiile la cea de-a IX-a ediţie a Festivalului de teatru „Tragos”. Evenimentul a fost organizat de către Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Tulcea, în parteneriat cu Primăria Tulcea şi Teatrul „Jean Bart”. Marele premiu şi trofeul festivalului au fost acordate, ex-aequo, teatrului din Lugoj, pentru comedia „Haide, ucide-mă, dragoste!” de Aziz Nesin, în regia Mariei Voronca, precum şi Teatrului „Altar”, pentru spectacolul „Ursul” de A. P. Cehov, în regia lui Nelu Serghei, care au primit câte 1.500 de lei. Premiul pentru interpretare feminină a fost acordat lugojencelor Ileana Căprariu şi Lăcrămioara Androni, pentru rolurile „Siyen”, respectiv „Diha”, din spectacolul  „Haide, ucide-mă, dragoste!”, precum şi actriţei Aura Stuparu (Teatru „Altar”), pentru rolul „Elena Ivanova Popova” din „Ursul” de A. P. Cehov. Premiul pentru regie i-a revenit, pentru „Ursul” lui Cehov, lui Nelu Serghei, care a primit şi premiul pentru interpretare masculină, pentru rolul „Grigori Stepanovici Smirnov”, tot din spectacolul cu piesa „Ursul”. Chiar dacă participarea la această ediţie a festivalului a fost modestă, premiile obţinute de cele două trupe, din Lugoj şi Tulcea, au fost meritate. Cu toate aceste, dificultatea desemnării câştigătorilor din acest an ar putea lăsa ediţia din 2010 a festivalului „Tragos” fără premii. „Ne-am gândit să evităm situaţiile de acest gen în viitor şi să facem doar un festival de artă dramatică fără premii”, a declarat, pentru „Agerpres”, Bogdan Constantin Pascal, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Tulcea.

Comentarii

comentarii