Acasă Actualitate Turcii ne dau lecţii antiviolenţă în şcoli

Turcii ne dau lecţii antiviolenţă în şcoli

DISTRIBUIȚI

Turcii vin să ne dea sfaturi despre prevenirea violenţelor în şcoli. O delegaţie din Ţara Semilunei, formată din opt cadre didactice, efectuează, în această perioadă, o vizită la Timişoara. Acţiunea este una menită să prevină violenţa, în special pe cea din şcoli. Proiectul comun româno-turc  „Viaţă fără violenţă este dreptul meu” este finanţat prin Programul Comenius  Regio. Dascălii timişoreni au fost într-o vizită în şcolile turceşti şi au întâlnit o mentalitate şi o disciplină aproape nefirească. Turcii vor încerca să ne convingă să respectăm reguli, iar dascălii vor fi sfătuiţi să ţină la statutul lor. „În şcolile turceşti se întâmplă ceva cu totul aparte. Profesorii sunt obligaţi prin regulament să vină la costum şi cravată, iar regulile sunt foarte dure. Există o cu totul altă atitudine în Turcia, pe care noi încă nu o putem înţelege”, ne-a spus Marin Popescu, inspectorul şcolar general de Timiş. În proiectul “Viaţa fără violenţă este dreptul meu”, parteneriatul cuprinde Colegiul Silvic “Casa Verde” Timişoara, Liceul Teoretic Periam, Şcoala cu clasele I-VIII Variaş, Clubul Copiilor Jimbolia, Organizaţia “Salvaţi Copiii” şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş. Partenerii turci vor fi prezenţi la activităţi în şcolile partenere, la o acţiune a Organizaţiei “Salvaţi Copiii” şi la sediul I.Ş.J. Timiş, unde se vor întâlni cu membri ai Comisiei judeţene de prevenire şi combatere a violenţei în mediul şcolar.

 

Comentarii

comentarii