Acasă Politica UDMR va acorda unor personalităţi 300 de medalii jubiliare cu Statuia Libertăţii...

UDMR va acorda unor personalităţi 300 de medalii jubiliare cu Statuia Libertăţii din Arad

DISTRIBUIȚI

medalie udmrUDMR va acorda unor personalităţi 300 de medalii jubiliare, realizate în Ungaria, cu Statuia Libertăţii din Parcul Reconcilierii Româno-Ungare din Arad, cu ocazia împlinirii a 125 de ani de la prima dezvelire publică a monumentului.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, la Arad, că au fost realizate, în Ungaria, 300 de medalii jubiliare care au imprimate principale elemente ale Statuii Libertăţii, amplasată în Parcul Reconcilierii Româno-Ungare de la Arad.
Potrivit sursei citate, medaliile au fost realizate cu ocazia împlinirii a 125 de ani de la prima dezvelire publică a statuii şi vor fi acordate mai multor personalităţi care au avut contribuţie la reamplasarea în Arad a monumentului comemorativ.
Astfel, distincţiile vor fi acordate unor foşti şi actuali lideri ai UDMR, reprezentanţi ai guvernelor din anii 1990 şi până în 2004, reprezentanţi ai unor asociaţii şi ai autorităţilor locale din Arad, dar şi unor artişti.
“Astăzi (marţi – n.r.), pe lângă comemorare, este şi o zi de sărbătoare. Desigur, există o oarecare contradicţie, dar acum 125 de ani a fost dezvelită pentru prima dată Statuia Libertăţii, fiind inaugurată într-o piaţă publică (…) Prin toate calităţile artistice, este şi rămâne o lucrare superbă”, a declarat Kelemen Hunor.
El a prezentat pe scurt istoria monumentului, arătând că a stat în spaţiul public timp de 35 de ani, din 1890 până în 1925, când a fost demontată în baza unui decret al Guvernului Ion I. C. Brătianu.
“De atunci a stat ascunsă în Cetatea Aradului, a fost prizoniera regimurilor care s-au succedat până în 1999”, a adăugat Kelemen Hunor.
Preşedintele Asociaţiei Statuia Libertăţii, Kiraly Andras, a declarat că medalia este confecţionată din cupru şi zinc şi este inspirată de o medalie realizată în 1890.
“Am încercat să păstrăm tradiţia, pentru că în 1890 au fost asemenea medalii realizate de un austriac. Atunci, pe faţa medaliei era persoana principală a statuii, simbolul libertăţii, iar pe verso erau numele celor 13 generali. Noi am adus modificări doar pe verso, unde sunt gravate cele 13 medalioane ale generalilor executaţi, plus figura alegorică din faţa statuii, naşterea libertăţii”, a spus Kiraly Andras.
Medaliile vor fi acordate de UDMR în cadrul unor evenimente publice sau vor fi trimise acasă la unele personalităţi.
Statuia Libertăţii, inaugurată în 1890 pentru comemorarea execuţiei a 13 generali revoluţionari ucişi la Arad în urma Revoluţiei de la 1848-1849, a fost reaşezată în spaţiul public în 2004, în urma unei decizii din 1999 a Guvernului României, fiind amplasată în Parcul Reconcilierii Româno-Ungare.
Parcul a fost inaugurat un an mai târziu, în 2005, după o investiţie de aproximativ 13 milioane de lei, cea mai mare parte a sumei, respectiv 10 milioane de lei, provenind de la Guvernul României şi fiind alocată pentru construirea Arcului de Triumf, care simbolizează revoluţia transilvănenilor de la 1848-1849.
De la inaugurare, parcul a devenit locul în care comunitatea maghiară din judeţ îşi organizează sărbătorile sau îşi comemorează eroii şi este vizitat zilnic de turişti sosiţi cu autocare din Ungaria, interesaţi de Statuia Libertăţii.
Pentru prima dată, în acest an, în parc nu se organizează ceremonii de 6 octombrie – dedicate comemorării celor 13 generali ucişi -, pentru că zona este în şantier, obiectivul fiind în curs de reabilitare şi extindere.

Comentarii

comentarii