Acasă Actualitate UMF Timişoara a organizat festivitatea de deschidere a anului universitar 2016 -2017

UMF Timişoara a organizat festivitatea de deschidere a anului universitar 2016 -2017

DISTRIBUIȚI

umf bunLuni 19 septembrie, Universitatea de Medicină și Farmacie Timişoara a organizat festivitatea de deschidere a anului universitar 2016 -2017, în Aula Magna, cu participarea artiştilor Horia Crişovan, Ilie Stepan şi Gabriel Cotabiţă.
Prof. dr. Marius Raica, rectorul UMFT, a spus că în acest an universitatea are 6.600 de studenţi la licenţă, 350 la doctorat şi 1.800 la rezidenţiat. Boboci sunt 1.100.
Cotabiţă a povestit despre marea lui cumpănă când a fost la un pas de moarte, dar medicii l-au salvat. „Am venit invitat aici deoarece UMFT vrea să dea un exemplu viitorilor doctori că ei pot să facă şi minuni. Nu pentru că sunt un cântăreţ bun, ci pentru faptul că datorită lor şi, în principal, lui Dumnezeu am reuşit să fiu în picioare, să nu rămân invalid, cu capul în altă lume”, a spus interpretul. Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara desfăşoară de peste cinci decenii o activitate complexă de învăţământ medical superior, de cercetare şi asistenţă medicală de înaltă calificare. Realizările din această jumătate de secol sunt fireşte rezultatul muncii stăruitoare desfăşurate de cadrele didactice, studenţii şi personalul tehnic-administrativ.

Comentarii

comentarii