Acasă Eveniment Un arădean cu sute de pachete de țigări în portbagaj la piață

Un arădean cu sute de pachete de țigări în portbagaj la piață

DISTRIBUIȚI

Un arădean a fost găsit de către jandarmi cu sute de pachete de țigări în portbagajul mașinii sale, în zona Pieței „Mihai Viteazul”.  
În timpul executării serviciului de ordine și siguranță publică în municipiul Arad, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad a depistat o persoană care deținea în mod ilegal cartușe cu țigări. Acesta se afla în zona Pieței ”Mihai Viteazul”, având în autoturismul său 265 pachete cu țigări netimbrate sau timbrate necorespunzător, pregătite pentru a fi scoase la vânzare. Vânzătorul ambulant, un tânăr de 23 de ani din Arad  va fi cercetat de către organele de urmărire penală, iar țigările au fost ridicate în vederea confiscării.

Comentarii

comentarii