Acasă Eveniment Un avion Carpatair a aterizat de urgenţă pe aeroportul din Timişoara

Un avion Carpatair a aterizat de urgenţă pe aeroportul din Timişoara

DISTRIBUIȚI

carpatair-aterizare-urgenta

O cursă aeriană pe ruta Timişoara-Bergamo care decolase, miercuri, la ora 18.00, a aterizat de urgenţă, o oră mai târziu, pe aeroportul din Timişoara, pilotul solicitând să revină din cauza fisurării unui geam la cabină.

Purtătorul de cuvânt al Aeroportul Internaţional “Traian Vuia” din Timişoara, Lucian Taropa, a declarat că pilotul unei curse a companiei Carpatair care decolase miercuri, la ora 18.00, de la Timişoara spre Bergamo (Italia) a solicitat să revină de urgenţă pe aeroportul din Timişoara, din cauza unor probleme tehnice la aparatul de zbor, respectiv a fisurării unui geam de la cabina pilotului. Potrivit sursei citate, aeronava a aterizat fără probleme la Timişoara, în jurul orei 19.00. La bordul aeronavei se află 69 de pasageri, la aeroport fiind solicitaţi pompierii şi Ambulanţa, dar nu a fost nevoie de vreo intervenţie.  Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional “Traian Vuia” din Timişoara, Lucian Taropa, a declarat că toţi cei 69 de pasageri au fost îmbarcaţi într-o altă aeronavă a companiei şi sunt transportaţi la destinaţie. Taropa mai spunea că, tot miercuri, o altă aeronavă a companiei Carpatair pe ruta Timişoara-Iaşi, care trebuia să decoleze la 13.25, nu a mai plecat de pe aeroportul timişorean tot din cauza depistării unor probleme de ordin tehnic. Cei 76 de pasageri ai acelei curse au fost urcaţi într-o altă aeronavă care i-a dus la Iaşi.

 

Comentarii

comentarii