Acasă Actualitate Un cățel în stare deosebit de gravă/ se zbate între viață și...

Un cățel în stare deosebit de gravă/ se zbate între viață și moarte

DISTRIBUIȚI

collage3 340x255Actele de cruzime împotriva animalelor au ajuns din nou în atenția cetățenilor, după ce un cățel a fost găsit de două fete pe o stradă din Felnac. Acestea au auzit strigătele disperate ale cățelului și nu s-au gândit de două ori. Au contactat-o pe d-na Ionescu Ana, care a luat câinele și l-a dus la Arad la veterinar.
După prima investigație a dr. Silviu Radu, cățelul are mandibula inferioară și superioară ruptă, ochiul scos, limba este umflată, posibil ruptă și ea, a înghițit sânge, respiră foarte greu, iar piciorul drept este spart.
„Sunt rezervat în momentul de față, nu pot stabili cu certitudine ce i-ar fi putut cauza rănile respective, dar în orice caz este vorba de un obiect contondent… sau o mașină. Nu mă pot pronunța exact deoarece a trecut mult timp până a ajuns la mine și este tot inflamat, în stare de șoc, are și o hemoragie pulmonară. Respiră fără sondă acum, dar repet, sunt rezervat în privința lui. Se poate sufoca în orice moment”, ne-a spus dr. Silviu Radu.
Indiferent de circumstanțe, autorii acestor acte de cruzime trebuie să înțeleagă că faptele lor atrag după sine pedepse destul de mari și amenzi, acesta nefiind singurul caz de acest ce se petrece pe raza județului Arad.
Până în acest moment nu există informații cu privire la cel care se face responsabil de acest act de cruzime, în caz că nu a fost lovit de o mașină.
Donațiile se pot face direct la clinică, pe str. Octavian Goga nr 59 sau în contul: RO11BRDE020SV73125210200 – Rodica Fuliaș.
Sursa: specialarad.ro

Comentarii

comentarii