.jpg)
Se spune că femeile trăiesc mai mult decât bărbaţii, între altele şi pentru capacitatea de a defula emoţional, de a-şi descărca anumite trăiri prin lacrimi.
Desigur, nu oriunde, nu oricum! Una dintre temele de atenţie ale românilor rămâne politica. Nu oricum. Politica are, în România, o mulţime de nuanţe emoţionale şi coloritul lor este, adesea, penibil. Unii dintre politicieni seamănă îngrozitor de mult cu nişte babe, incapabile să-şi găsească locul. Unele întoarceri în decor sunt cu suferinţă, fie ea şi metafizică, fie ea doar pe placul celor care agreează aceste comportamente. Un cântec zice „Şi băieţii plâng câteodată”. Numai că „băiatul” Băsescu plânge cam des, cam mult! Când nu plânge cu lacrimi… se plânge de câte ceva. Ultima sa plângere este faţă de presă, pe care o consideră ofensatoare, umilitoare. Băsescu uită că, recent, pe 17 februarie 2012, preşedintele Germaniei, Christian Wullf, a demisionat pentru că a îndrăznit să se certe cu presa! Dezvăluirile făcute de presă l-au înfuriat şi a sunat la directorul ziarului care l-a criticat. Apoi, toată presa a făcut ce trebuia. Şi, azi, el nu mai este preşedintele marii Germanii, cu susţinerea Angelei Merkel cu tot! Băsescu uită că preşedintele Nixon, al celei mai mari puteri din lume, la ora demisiei, SUA, în anii ‘70, a demisionat tot datorită presei. Un om incapabil să suporte critica nu are ce căuta în politică. Şi, mai ales, nu are ce căuta în fruntea statului. Băsescu se smiorcăie şi, pentru asta, mai mulţi specialişti au încercat să găsească răspunsurile corecte: sensibilitate tiroidiană şi alte „sensibilităţi”, care pe noi, pe cetăţenii României, nu ar trebui să ne privească. Aşa-zisele sensibilităţi ar avea explicaţii în politică, pentru o femeie jignită de câte un bădăran de „bărbat” al politicii româneşti, ar fi câteva raţiuni ce ar mai putea completa tabloul manifestărilor senzoriale, dar nu pentru că presa l-a”umilit” pe Şefu’! Pe şeful de la Cotroceni, pe Zeus al mişcărilor perfide din politica de pe Dâmboviţa. Băsescu este într-un punct din care nu mai face faţă presiunilor de niciun fel. Nu mai poate. Este obosit sub propria sa incapacitate de a face armonie, de a soluţiona relaţiile între oameni, dar şi între instituţii. Toată ura sa pe toată lumea se întoarce, în forţă, împotriva lui. Plângăciosul Băsescu este slab în faţa presei, dar este „mare şi tare” cu cei slabi. Tendinţele sale dictatoriale ies la iveală mai bine ca niciodată, nu mai este pe vas, nu mai este la Anvers, dar este legat de fostul regim prin legături mult prea consistente. Este slab, este smiorcăit şi abia aştept să avem un alt preşedinte sau – de ce nu? – un rege. Pe Regele Mihai! Regele a plecat cu moartea în suflet, a fost umilit de comuniştii şi staliniştii pe care i-a moştenit Băsescu, dar şi-a păstrat, delicat, surâsul ascuns. De fapt, comparaţia este inutilă, ieşită din firesc. Avem modele. Băsescu este, din păcate pentru el, antimodelul absolut. Nenorocirea absolută. Smiorcăiala penibilă. Şi el este…preşedinte?
