Așteptările credincioșilor din aria Mitropoliei Timișoara, față de IPSS Ioan al Banatului sunt, la această oră, foarte mari. Noul mitropolit are faima unui om bun și drept! Poate, tocmai din acest motiv, numărul scrisorilor ce vin la redacție, în ultimele zile, s-a mărit.
Mărturiile unor preoți, călcați în picioare de impostorul în ale duhovniciei, Paisie, episcop – vicar, iar nu episcop, cum le cere sărmanilor preoți să-l numească, în biserică, este tot mai mare. Așadar, începând de azi, vom publica mărturii cutremurătoare despre abuzurile lui, ”sângeroasele ucideri” de suflete, până ce Sfântul Sinod îl va judeca și-l va trimite la mănăstire sau îl va scoate din Biserica Ortodoxă.
Textul de mai jos aparține duhovnicului preot Gheorghe Naghi, care a fost în slujba bisericii și a Mitropoliei Banatului, cunoscut la Timișoara ca un mare caracter, actualmente, preot în SUA (la redacție avem adresa sa, pentru veridicitate și pentru conformitate, inclusiv acordului domniei sale de a scrie)
*
”Stimată doamnă Lia Epure, în primul rând, îmi cer iertare că vă deranjez cu subiectul ce ne-a înnegrit inimile: Paisie. Am citit, cutremurându-mă, de cele relatate de dumneavoastră, cu privire la pățaniile preotului Augustin Butaș, paroh în Bencecul de Jos, cu acest nemernic, Paisie! Am dat și fostului paroh, de pe vremuri, de la Fibiș, azi, și el este aici, în SUA, să citească cele scrise de dumneavoastră, fiindcă sunteți mai mult decât exactă, în tot ceea ce relatați. A atenta la bunul nume la unui FRATE de-al nostru, pe care-l cunoaștem nu din vorbe, ci pentru că am trăit alături de el, ani de zile, fiind martori oculari la toate nevoințele, la toate greutățile, suferințele, de care a avut parte acest blând preot, pe parcursul preoției sale. Cred că știți ce înseamnă satul Bencecul de Jos, ca de altfel, și cel de Sus, două sate sărace, în care doar un preot cu o chemare putea supraviețui.
Or, părintele Augustin Butaș, cu soția sa și doi copii, abia puteau supraviețui. Dacă ea nu ar fi cântat, nu ar fi avut nici ce mânca… Așa sărac (material) era acest Om al lui Dumnezeu! Dar era un suflet plin de Cerul lui Dumnezeu. Sunt prea sărac în cuvinte și prea nevrednic, ca să mărturisesc ce om minunat, ce preot, soț și tată, a fost Augustin Butaș. A te purta cu un asemenea preot altfel decât cu respect deosebit este un sacrilegiu! Cum nu striga Dumnezeu, de acolo, din Cer, la acest nemernic (Paisie – nr), ca să-l pecetluiască pentru vecie! Un preot care s-a chinuit, fără bani, fără ajutor de vreun fel, ca să facă o biserică la Bencecul de Sus, unde a mers de nenumărate ori, fără să-l vadă nimeni, în afară de Dumnezeu, să strige către EL, în necazul lui, să-l întărească, să care roaba, să tencuiască în timp ce vorbea cu Dumnezeu. Oare își dă seama acest individ, Paisie, ce păcate mari a făcut, persecutându-l pe preotul Augustin Butaș? (Paisie nu l-a mai lăsat să intre NICIODATĂ în biserica construită de el, mai mult, l-a umilit în fața oamenilor și preoților – nr). dacă și-ar da seama, s-ar ascunde de rușine!
Aproape nu am curaj să spun, dar am s-o fac: am să mărturisesc despre o vindecare, în timpul unui maslu, în anii 75 – 77, la care am participat, alături de părintele Butaș, eu și preotul Aurel Sas, în vremea aceea, fost paroh la Pișchia, maslu pentru o fată de 18 ani, bolnavă, cu răni la mâini și picioare, care s-a vindecat în urma Sfintei Slujbe a Maslului… Acea tânără este în Timișoara, s-a întâlnit mai târziu, acum vreo doi ani, cu preotul Sas, afirmând: ”Eu sunt cea pe care ați vindecat-o împreună cu părintele Butaș”.
Suferința preotului Butaș, căruia Paisie i-a luat dreptul de a sluji, (ca voluntar), după pensionare, în biserica ridicată de el, i-a generat o tristețe adâncă, a plâns șase luni, așa cum mărturisește soția văduvă, doamna Sonia Butaș, a plâns de dimineața până noaptea, a suferit, apoi s-a stins…
Sufletul lui să fie pe pieptul nemernicului ucigător de suflete. Nu știu, în slujba cui este acest zootehnist nefericit, în haine de fals ierarh?
