Un tânăr de aproximativ 25 de ani a murit, după ce un mal de pământ s-a prăbuşit peste el. Acesta lucra pe un şantier din municipiul Reşiţa, la reabilitarea unei clădiri, scrie news.ro.
”Astăzi, în jurul orei 10:30, pompierii militari au fost solicitaţi să intervină în municipiul Reşiţa, zona Mociur, pe un şantier unde se efectuau lucrări de reabilitare, pentru a salva o persoană care efectua lucrări pe şantier şi a fost surprinsă de un mal de pământ. La faţa locului, s-au deplasat de urgenţă pompierii militari din cadrul Detaşamentului Reşiţa, cu două autospeciale de stingere, dintre care una cu modul de descarcerare. De asemenea, ca resurse medicale, au fost alocate un echipaj SMURD şi două ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Caraş-Severin”, a transmis ISU Caraş-Severin.
Până la sosirea echipajelor, bărbatul a fost extras.
Echipajele medicale au constatat că tânărul, în vârstă de aproximativ 25 de ani, se afla în stop cardio-respirator şi au început de îndată manevrele de resuscitare.
”În ciuda eforturilor depuse, bărbatul nu a răspuns manevrelor, astfel medicul prezent la faţa locului a declarat decesul”, a mai precizat ISU Caraş-Severin.