Acasă Actualitate Un tânăr țepar, ce înșeală șoferii, a ajuns și la Timișoara. Atenție...

Un tânăr țepar, ce înșeală șoferii, a ajuns și la Timișoara. Atenție pe cine ajutați în trafic

DISTRIBUIȚI

Masina FataUn tânăr de 20 de ani, din București, se plimbă prin țară și le dă țeapă după țeapă șoferilor naivi. El le spune acestora că a rămas fără benzină și are nevoie de bani, pe care îi va returna, după ce va ajunge acasă. Nici unul dintre cei care l-au împrumutat însă nu au mai primit banii înapoi. Bărbatul a ajuns de câteva zile și la Timișoara.

Excrocheria a devenit cunoscută în luna decembrie a anului trecut. Mai mulți șoferi din țară au început să posteze mesaje de atenționare pe internet. Povestea era întotdeauna aceeași. Bărbatul era în drum spre București și, după ce mașina i s-a stricat și a fost nevoit să o repare, a rămas fără bani pentru benzină. Pentru a fi cât mai credibil, el chiar îi lasă pe cei care îl împrumută să îi fotografieze buletinul și autoturismul și le dă chiar și numărul de telefon. Imediat ce și-a primit însă banii se face nevăzut și nu mai răspunde la telefon.
„Povestea îmi aparţine de acum două seri. Am fost să ne facem câteva cumpărături din Kaufland. Toate bune şi frumoase, până dăm să ieşim în parcare. Aproape de maşina noastră, opreşte un Logan albastru închis cu număr de Ilfov. La volan era acest individ din poză, iar în dreapta lui era o tipă brunetă, bag seama, prietena lui. Bon! Păreau oameni de bună credinţă, n-ai fi zis nici o clipă că sunt tâlhari. Baiatul, cu o jale mare în glas, ne-a rugat sa-l împrumutăm cu nişte bani pentru a pune nişte motorină ca să ajungă la Bucureşti. Aproape plângea şi făcea promisiuni că ni-i returnează şi dacă vrem, ne lasă un casetofon sau orice altceva drept garanţie… că e om de cuvânt şi suntem şoferi şi asta ni se poate întampla şi nouă. Vroiau să ajungă cumva acasă şi nu mai aveau bani. Îmi place să cred că suntem oameni buni luaţi de proşti şi nu nişte naivi… I-am dat 100 de lei şi ne rugam să aibă dreptate şi să nu fie ţeapă… Am apucat să-i facem poză la buletin, însă asta nu ne aduce banii înapoi. Astăzi am răscolit puţin internetul şi stupoare. Băiatul are experienţă în domeniu şi îşi mută cuibul în diverse oraşe pe la benzinării şi prin parcări gen supermarket. Nu vă lasaţi impresionaţi (ca noi) şi nu staţi prea mult la discuţii pentru că altfel, povestea lui începe să devină din ce în ce mai reală şi vă lăsaţi duşi de sentimentul de omenie. Abia când intraţi în maşină, o sa realizaţi ce tocmai aţi făcut! Va rog să daţi share, sa-i scăpăm pe alţii de asemenea escroci! Noi ne-am luat-o…”, povestește pe internet unul dintre cei înșelați.

Buletin

Sâmbătă, șoferul țepar a ajuns și la Timișoara și a abordat o femeie în parcarea Euro. Potențiala victimă nu a crezut însă balivernele lui și a refuzat să îl ajute. Ea a postat povestea pe internet și i-a avertizat pe timișorenii care ar putea da nas în nas cu țeparul. „Na, am fost la un pas de-a lua țeapă… Noroc cu intuiția feminină… În parcare la Euro/PapaSam… 07.02.2015, Timișoara. Acest individ, cu aceeași mașină, cu aceeași poveste…”, povestește timișoreanca.
În cazul în care v-ați întâlnit cu tânărul nu ezitați și apelați la ajutorul poliției. În situația voastră sunt alte câteva zeci de șoferi.

Comentarii

comentarii