Acasă Eveniment Un tată inconştient şi-a bătut copilul din cauză că plângea

Un tată inconştient şi-a bătut copilul din cauză că plângea

DISTRIBUIȚI

UPDATE Magistraţii timişoreni au dispus reţinerea bărbatului în arest preventiv pentru o perioadă de 29 de zile.

Ar putea sta mai mulţi ani după gratii din cauză că şi-a bătut propriul copil. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 33 de ani care şi-a luat copilul nou născut la bătaie din cauză că micuţul plângea. Povestea şocantă a ajuns la urechile poliţiştilor în noaptea de sâmbătă spre duminică după ce medicii de la Spitalul “Louis Ţurcanu” i-au anunţat pe poliţişti.

 
Un tată inconştient
 
Alexandru Andreca, tatăl care şi-a luat copilul la pumni din cauză că plângea a recunoscut în faţa anchetatorilor cele întâmplate. Bărbatul şi-a motivate gestul spunând că nu a vrut ca micuţul să o trezească pe soţia lui care dormea în camera alăturată. La un moment dat femeia sa trezit îngrozită de ţipetele micuţului li a rămas şocată când la văzut pe acesta plin de sânge. Imediat femeia şi-a luat pruncul în braţe şi a plecat la spital. Potrivit specialiştilor micuţul va sta internat în spital cel puţin o lună şi jumătate. 
 
În faţa magistraţilor
 
Oamenii legii au fost anunţaţi despre acest incident de medicii care i-au acordat micuţului primul ajutor.” Noi am fost alertați de medici. Copilul a fost adus cu o fractură deschisă la umărul drept, i se vedea osul. Totul s-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică, undeva între ora 0,30 și 01:00”, a declarat Mădălina Mezdrea, purtătorul de cuvânt al Poliției Timiș. Potrivit medicilor, copilul a suferit și un traumatism abdominal și a avut nevoie de o transfuzie sanguină. El va sta în spital minimum 50 de zile. Alexandru Andreca a fost reținut pentru 24 de ore, iar luni  12 martie va fi prezentat Parchetului cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. El este acuzat de rele tratamente aplicate minorului și vătămare corporală gravă și riscă o pedeapsă cuprinsă între trei și 15 ani. Pe fir au intrat şi cei de la Protecţia Copilului care au demarat o anchetă pentru a vedea ce sa întâmplat. „Ancheta va continua pentru a stabili ce s-a întâmplat cu exactitate și vom vedea în ce măsură au nevoie de ajutor mama și copilul”, a declarat Smaranda Marcu, purtătorul de cuvânt al instituției.

Comentarii

comentarii