Acasă Eveniment Una dintre cele mai mari probleme în Timiş este depozitarea ilegală a...

Una dintre cele mai mari probleme în Timiş este depozitarea ilegală a deşeurilor

DISTRIBUIȚI

la ghizela fotoDSCF2404Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă judeţul Timiş este depozitarea ilegală a deşeurilor, îndeosebi de-a lungul căilor de comunicaţie (şosele, dar şi linii ferate) şi pe malurile cursurilor de apă.
“Se continuă depozitarea ilegală a gunoaielor în perimetrul localităţilor –de-a lungul şoselelor şi pe malurile apelor. Este greu ca numai o instituţie cum e garda de mediu să poată ţine sub control totul, dar în primul rând responsabile pentru managementul deşeurilor sunt administraţiile locale, adică primăriile. Noi mergem şi controlăm peste tot, ne deplasăm la o simplă sesizare, dar primăriile trebuie să ia măsuri pentru ca să nu se ajungă să se arunce gunoaie oriunde”, a spus comisarul Gelu Cădariu, din cadrul Gărzii de Mediu – Comisariatul Judeţean Timiş, cu prilejul întâlnirii Colegiului prefectural, miercuri, 27 martie. Eugen Dogariu, prefectul de Timiş, a cerut ca toţi cei care vor fi prinşi abandonând deşeuri pe unde apucă să nu fie iertaţi şi să fie amendaţi.
La Deponeul Ecologic de la Ghizela se transportă 6.600 de tone, în fiecare lună, deşi capacitatea lui este mai mare. Numai din Timişoara şi din câteva localităţi apropiate, Retim duce 3.890 de tone (59%), lunar. Salprest Lugoj mai cară 790 de tone, la care se mai adaugă 1.920 de tone transportate de alte oraşe şi comune din Timiş. În plus,  4.200 de tone sunt valorificate energetic în judeţul Bihor. O altă problemă ce trebuie rezolvată până în vara anului 2014 este închiderea depozitelor din Parţa, Jimbolia, Sânnicolau Mare sau Făget. Atunci, deşeurile vor trebui transportate la Ghizela.

Comentarii

comentarii