Acasă Actualitate Unităţi de învăţământ premiate pentru protecţia mediului

Unităţi de învăţământ premiate pentru protecţia mediului

DISTRIBUIȚI

Grupul Şcolar de Transporturi Auto Timişoara a obţinut Premiul I pentru proiectul „Educaţia ecologică prin proiecte extracurriculare”
Peste 60 de instituţii de învăţământ preuniversitar au participat la concursul naţional de proiecte ecologice „Un mediu mai curat pentru tine”, organizat, on-line, de Colegiul Tehnic „Valeriu Branişte” din Lugoj. Manifestarea s-a desfăşurat sub egida  Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului prin Calendarul activităţilor educative regionale şi interjudeţene, în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Timiş, Consiliul Judeţean Timiş, Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului – Timişoara şi Centrul Educaţional „Şcoala Bănăţeană” Lugoj. În competiţie s-au înscris 63 de grădiniţe, şcoli generale şi licee, care au desfăşurat activităţi de protecţie a mediului în anul şcolar 2010-2011. Jurizarea proiectelor s-a făcut avându-se în vedere mai multe criterii: colectarea selectivă a deşeurilor şi valorificarea lor; campanii de ecologizare în instituţiile de învăţământ şi în comunitate; finanţări obţinute pentru proiecte ecologice; abordări educaţionale şi alte elemente relevante. Cele mai apreciate proiecte au fost realizate de: Grupul Şcolar de Transporturi Auto Timişoara – Premiul I pentru proiectul „Educaţia ecologică prin proiecte extracurriculare”; Colegiul Tehnic „Costin D. Neniţescu” Bucureşti – Premiul II pentru proiectul „Implicare, responsabilitate, voluntariat”; Grupul Şcolar de industrie alimentară Timişoara – Premiul III pentru proiectul „Calendarul verde – oglinda activităţilor noastre”; Colegiul Naţional „Iulia Hasdeu” Lugoj – Premiul special „Liceul Eco” pentru proiectul „HasdEco”; Şcoala cu clasele I-VIII „Sfânta Varvara” Aninoasa (judeţil Hunedoara) – Premiul special „Şcoala Eco”; Grădiniţa cu Program Prelungit nr.32 Timişoara – Premiul special „Grădiniţa Eco” pentru proiectul „Prietenii lui Dino Ecologistul”.

 

Comentarii

comentarii